Ion Iliescu: Politicul trebuie să reziste tentaţiei autoritarismului. Ce spune despre Revoluție

Data actualizării: Data publicării:
ion iliescu
Foto: Inquam Photos

Ion Iliescu a scris sâmbătă, pe blogul său, că o revoluţie este în acelaşi timp un eşec şi o victorie, fiind expresia dorinţei de schimbare. Ieri, procurorii militari din cadrul Parchetului General au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul preşedinte.

iliescu2
Ion Iliescu, audiat la Parchetul General în dosarul Revoluției. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Se împlinesc 29 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, un act de demnitate al poporului român, care îşi va păstra semnificaţia în timp, indiferent de manipulările mediatice şi politice, indiferent de ceea ce spun şi vor spune detractorii ei. O revoluţie este în acelaşi timp un eşec şi o victorie. Un eşec al vechiului sistem politic, incapabil de dialog cu cetăţenii, incapabil să mai administreze o ţară şi, nu în cele din urmă, rupt de realitate şi surd la vocea poporului. O Revoluţie este o victorie a voinţei populare, a nevoii de schimbare”, afirmă Iliescu.

El consideră că, atunci când se uită ce s-a întâmplat într-un regim dictatorial, pot apărea condiţiile unor schimbări violente, deoarece „ruptura între baza şi elitele societăţilor se adânceşte, iar binele public este pus între paranteze”.

Ion Iliescu: Politicul trebuie să reziste tentaţiei autoritarismului

„România trebuia să se schimbe în 1989. Putea s-o facă paşnic, dacă reuşea să construiască o alternativă la guvernarea momentului, iar puterea de atunci ar fi acceptat un partener de dialog pentru o ieşire negociată din totalitarism, precum s-a întâmplat în Polonia. (...) Am avut, în aceşti 29 de ani, începând cu zilele revoluţiei, atât momente impresionante de solidaritate, dar şi momente de vrajbă, de divizare, de confruntare. Cu toate acestea am reuşit să îndeplinim, punct cu punct, Programul Revoluţiei, enunţat în seara zilei de 22 decembrie 1989”, consideră Iliescu.

În opinia sa, ţara noastră s-a schimbat foarte mult, atât în bine, cât şi în rău, iar în prezent cel mai mare pericol pentru democraţie, şi în România, dar şi în Europa, îl reprezintă adâncirea inegalităţilor economice şi sociale, ceea ce ajută mişcările populiste, naţionaliste şi extremiste să atragă simpatizanţi.

„Adevăratul omagiu şi manifestarea recunostinţei faţă de cei care au reusit să ne aducă libertatea după decenii de totalitarisme este păstrarea democraţiei şi a libertăţii. Politicul trebuie să reziste tentaţiei autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, şi dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod firesc, putem şi trebuie să apărăm ceea ce am câştigat în decembrie 1989 şi în acelaşi timp să corectăm ceea ce am făcut greşit, de atunci până acum”, a mai scris Ion Iliescu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”