Ion Ștefan: Lucrările făcute cu bani publici, necontrolate de guvern. Am găsit cazuri complicate, am sesizat DNA

Data actualizării: Data publicării:
bacau santier

Ion Ștefan, ministrul demis al Dezvoltării a declarat la Digi24 că până în 2019, Ministerul Dezvoltării nu a controlat niciodată lucrările făcute cu bani publici. Acest lucru a fost sesizat chiar de Curtea de Conturi, a spus Ștefan. „Nu că există suspiciuni, am găsit cazuri complicate, am sesizat DNA”, a spus ministrul.

Ion Ștefan, ministrul demis al Dezvoltării: Am în față raportul de audit financiar al Curții de Conturi a României, din 2018, cu privire la activitatea Ministerului Dezvoltării. Spune negru pe alb: Ministerul nu a efectuat controale privind verificarea exactității și a realității datelor raportate de beneficiari, comparativ cu situația din teren, referitoare la lucrările executate, motivând cu existența unui număr redus de personal și un volum mare de muncă.

Cu alte cuvinte, tot Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și 2 nu a fost controlat până în noiembrie 2019. S-au derulat miliarde de lei, bani publici, prin contracte între Ministerul Lucrărilor Publice și UAT-urile (Unități Adiministrativ Teritoriale) din România, iar aceste contracte și aceste lucrări nu au fost controlate niciodată. Lucrul ăsta îl menționează Curtea de Conturi a României.

Există și un protocol între minister și ISC prin care ar fi trebuit să controleze aceste lucrări. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat. De când am ajuns în fruntea ministerului și conducem acest minister, noi PNL, am format echipe mixte, formate din membrii corpului de control. Nu sunt oameni aduși de mine în minister, sunt oamenii pe care i-am găsit acolo, nu sunt alții... Sunt 6 angajați în Corpul de control al ministrului. Cu aceștia am făcut controale, în echipă cu angajații ISC.

Dacă eu am reușit în 3 luni, ei de ce nu au reușit în acești ani? Toate procesele verbale, toate constatările din teren au fost înaintate către organele de anchetă. Absolut toate. Și astăzi, o echipă de la DNA a fost la minister pentru a ridica documente pentru a verifica diferite situații.

Este făcută sesizare către organele de anchetă. Nu că există suspiciuni, am găsit cazuri complicate. Lucrări neexecutate sau executate parțial și care au fost trimise spre decontare. În mandatul meu au fost oprite de la plată lucrări în valoare de peste 500 de milioane de lei. În perioada mandatului meu am plătit peste 3 miliarde de lei pentru lucrări executate. Nu cum s-a spus că PNL oprește lucrările prin PNDL.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...