Italia intensifică operațiunile de supraveghere a propriei rețele de cabluri de comunicații submarine

Data actualizării: Data publicării:
A submarine cable cross section showing the different cores, including flowline, power and signal.
Cablu de comunicații submarine. Foto: Profimedia Images

Italia a decis să „intensifice operațiunile de supraveghere  și control” a rețelei de cabluri submarine de comunicații și de înaltă tensiune, informează Reuters.

Decizia vine după ce săptămâna trecută, au avut loc trei explozii care au provocat „avarii majore” la conductele de gaze Nord Stream 1 și 2. În urma exploziilor de la gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 din Marea Baltică, oamenii de știință norvegieni au măsurat cantități mari de metan în aer.

Cele două gazoducte Nord Stream nu au fost folosite când au fost expuse la ceea ce este cel mai probabil o operațiune de sabotaj în apele suedeze și daneze din largul insulei Bornholm din Marea Baltică. Cu toate acestea, liniile conțineau cantități enorme de gaz natural, în principal gaz metan.

Metanul are un potențial de a contribui la încălzirea globală care este de 80 de ori mai mare decât aceeași cantitate de CO2. O reducere a emisiilor de metan este considerată a fi absolut crucială de către oamenii de știință pentru a atinge obiectivul de a limita încălzirea globală.

Potrivit unei estimări Greenpeace, gazele eliberate din conductele Nord Stream 1 și 2 sunt echivalentul a peste două treimi din emisiile anuale de CO2 ale Danemarcei. Astfel, ca urmare a presupuselor sabotaje din Marea Nordului, Italia a decis astfel intensificarea supravegherii rețelei de cabluri submarine pe care o controlează în zona Mării Mediterane.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri