Video Activitatea în instanțe și parchete, afectată de protestele angajaților din Justiție. Grefierii reclamă salarii înghețate de 10 ani

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel justitie
Foto: Getty Images

Personalul auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar protestează joi față de prevederile noii legi a salarizării. Activitatea în instanțe și parchete este afectată în intervalul 08:00-12:00, iar programul cu publicul a fost modificat în unele unități, fără a fi afectate dosarele urgente. Sindicaliștii susțin că nu au beneficiat de majorări salariale reale în ultimii 10 ani și avertizează că actualul proiect de lege ar putea duce la înghețarea veniturilor pentru încă cinci ani.

Actualizare 11.51 Protestele au început încă de dimineață, de la ora 08:00, iar la Tribunalul București activitatea este afectată parțial.

Programul cu publicul a fost modificat, însă dosarele urgente continuă să fie soluționate.

Grefierii s-au adunat în fața Tribunalului București și au început să protesteze în jurul orei 11:00.

Sindicaliștii au anunțat că acțiunile vor continua și vineri, între orele 08:00 și 12:00.

Știrea inițială

„Joi, 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00-12:00, în timpul consultărilor organizate pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", activitatea în instanţe şi parchete va fi oprită total, ca formă de protest faţă de modul în care proiectul Legii salarizării ignoră revendicările legitime ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din sistemul judiciar”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, potrivit News.ro.

Sindicaliştii reclamă faptul că „proiectul de lege ignoră revendicările formulate şi perpetuează exact mecanismul legislativ care a generat, după adoptarea Legii nr. 153/2017, plafonarea salariilor în perioada 2018-2022, precum şi mii de litigii salariale, executări silite, popriri şi costuri bugetare uriaşe suportate ulterior de statul român”.

De asemenea, sindicaliştii reclamă că personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu a beneficiat de nicio majorare salarială reală în ultimii 10 ani, singurele creşteri salariale fiind obţinute exclusiv prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate pentru corectarea unor aplicări greşite ale fostei legi de salarizare,

În plus, potrivit sindicaliştilor, „actualul proiect al legii salarizării riscă să conducă la o nouă îngheţare salarială pentru următorii cinci ani şi la reluarea imediată a unui nou val de litigii sistemice în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»”.

Sindicaliştii din sistemul judiciar anunţă că resping „ferm” actuala formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, apreciind că aceasta „nu reflectă complexitatea, responsabilitatea şi rolul în înfăptuirea actului de justiţie al personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul sistemului judiciar şi nu asigură respectarea principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare, stimulare şi sustenabilitate asumate chiar prin proiectul legislativ”.

Sindicaliştii au decis, de asemenea, convocarea unei noi Adunări Generale Extraordinare în data de 5 iunie 2026, în vederea stabilirii măsurilor şi formelor de protest ce se impun în continuare, în raport de concluziile întâlnirii organizate la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale în data de 4 iunie 2026.

Citește și:

VIDEO Protest la Finanțe: angajații din Minister și de la ANAF opresc lucrul între 08:00 și 16:00, nemulțumiți de legea salarizării

Editor : B.E. | Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, imagini rare de la începutul relației cu soțul ei. Cum a început povestea lor de iubire și de ce s-au...
Film Now
Cum arată Amanda Bynes la 40 de ani, după o lungă perioadă de coșmar. A fost idolul adolescenților, acum abia...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensie este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce avere are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Afaceristul este supranumit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme