Administratorul CET Iaşi, urmărit penal: Ar fi vândut turbine şi cazane încă funcţionale ca fier vechi

Data publicării:
cet

Administratorul judiciar al Centralei Electrice de Termoficare din Iaşi, Corneliu Mititelu, este urmărit penal pentru abuz în serviciu după ce primăria a reclamat anul trecut că acesta a vândut prin licitaţie publică turbine şi cazane încă funcţionale de la CET Iaşi ca fier vechi, fără acordul municipalităţii.

Corneliu Mititelu este acuzat că ar fi vândut la licitaţia organizată în octombrie 2012 nu doar fierul vechi al centralei, ci şi bunuri din patrimoniul Primăriei. Nu este clar însă ce anume aparţine Primăriei şi ce anume centralei, în condiţiile în care există pe rol un proces prin care municipalitatea revendică bunuri de la CET.

Încă de la început noi ne-am manifestat întotdeauna interesul pentru a aduce patrimoniul municipiului Iaşi, cel legat de termoficare, în curtea municipiului Iaşi, iar administratorul judiciar, neţinând cont de decizia Adunării creditorilor, a scos la vânzare o parte din patrimoniu, în condiţiile în care o parte din el chiar trebuia trecut în patrimoniul public, deci cu nerespectarea totală a legii, iar organele de anchetă penală ne-au comunicat că a început o procedură privind învinuirea de abuz în serviciu”, a declarat în acest context Mihai Chirică, viceprimarul municipiului Iaşi.

În martie 2013, Primăria a făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva adiministratorului judiciar pentru abuz în serviciu. Firma care a câştigat licitaţia nu a intrat deocamdată în posesia bunurilor, printre care se află şi aproape 9000 de tone de fier vechi.

Avocatul firmei susţine că la mijloc sunt interese legate de fierul vechi şi că sunt şanse mici ca societatea să intre în posesia bunurilor cumpărate, deşi edilii, susţine apărătorul, în calitate de membri în comitetul creditor, şi-au dat acceptul pentru vinderea fierului vechi.

Reprezentanţii societăţii vor acum să ceară Primăriei Iaşi daune de peste 30 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt cele mai solide buncăre antiatomice din România. Sunt peste 5.000 de adăposturi în toată ţara, însă...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce va pune capăt războiului SUA împotriva Iranului, potrivit unui înalt oficial iranian
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau joi pensia pe card: Am transferat banii. Când ajung în cont?
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026