Al treilea dosar penal pentru Dan Şova

Data publicării:
dan sova fb-3

 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de senatorul Dan Şova, la data faptelor reprezentant al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, precum şi faţă de Mihai Bălan, director general al CET Govora, şi Constantin Lepădatu, director economic al companiei, ambii acuzaţi de pentru abuz în serviciu.

„În perioada 2006 – 2008, suspectul Șova Dan-Coman i-a determinat pe Bălan Mihai – director general și Lepădat Constantin - director economic în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați „Șova și Asociații” două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele două contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având același obiect, încheiat cu aceeași Societate Civilă de Avocați „Șova și Asociații”.

Prin aceste activități a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare în valoare de 667.409,20 euro și 1.822.928,24 lei și creat în mod injust un folos în patrimoniul Societății Civile de Avocați Șova și Asociații”, a comunicat DNA.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri