Alianța USR-PLUS a depus un denunț penal împotriva lui Tudorel Toader

Data actualizării: Data publicării:
181015 toader grebla_SEDINTA_GUVERN_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Liderii Alianței USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au anunțat joi că au depus la Parchetul General un denunț împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, pe tema emiterii unor ordonanțe de urgență privind schimbarea codurilor penale. De altfel, ambasadoarea Olandei a discutat astăzi cu Tudorel Toader despre acest subiect.

ciolos - barna_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: InquamPhotos/George Călin

PLUS a amintit că, săptămâna trecută, a obținut în instanță confirmarea că Tudorel Toader pregătește ordonanțe de urgență privind modificarea codurilor penale și precizează într-un comunicat de presă că astăzi a depus astăzi la Parchetul General de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție un denunț împotriva ministrului Tudorel Toader și a directorului din cadrul Ministerului Justiției care „a acceptat să mintă judecătorii pentru a salva PSD”.

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali sunt acuzați de patru infracțiuni: „1. Fals în declarații (art. 326 Cod Penal); 2. Obstrucționarea justiției (art. 271 Cod Penal) – pentru încercarea de a bloca procesul. De altfel, Curtea de Apel București, fiind informată înmod fals că nu există niciun proiect de ordonanță sau acte pregătitoare, a fost forțată să oprească procesul prin care noi, PLUS, ceream anularea lor; 3. Influențarea declarațiilor (art. 272 Cod Penal) – urmând ca procurorii să analizeze cine a obligat funcționarii din Ministerul Justiției să mintă pentru a apăra PSD-ul; 4. Neglijență în serviciu (art. 272 Cod Penal)”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu câteva săptămâni în urmă, atunci când apăruse doar zvonul că Ministerul Justiției pregătește modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură penală prin ordonanțe de urgentă, PLUS s-a mobilizat rapid și a inițiat un litigiu prin care instanța (Curtea de Apel București) să oblige Ministerul Justiției să facă publice orice acte referitoare la pregătirea unor astfel de ordonanțe de urgență. Scopul demersului PLUS a fost acela de a afla ce pregătește ministrul Toader și să nu ne trezim luați prin surprindere cu o nouă ordonanță dată „noaptea, ca hoții”. Iar instanța a obligat Ministerul Justiției să pună la dispoziție toate actele de pregătire a unei ordonanțe. La 21 martie, Ministerul Justiției a transmis instanței o adresă prin care se afirma clar si răspicat că „nu au fost emise acte prealabile cu privire la adoptarea unor ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură penală”. A doua zi, la 22 martie, în timp ce reprezentantul Ministerului Justiției se afla în fața instanței pentru a susține această poziție, Ministerul Justiției a făcut publice proiectul de modificare a celor doua coduri penale”, se arată în comunicatul PLUS.

„PLUS își afirmă toată încrederea în procurorii Parchetului General și speranța ca definiția infracțiunilor menționate să nu fie modificate prin ordonanță de urgență, astfel încât ministrul Toader să scape de răspundere”, precizează partidul condus de Dacian Cioloș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri