Sari la conținut

Ana Maria Topoliceanu, urmărită penal pentru luare de mită în dosarul „Gala Bute”

 

Ana Maria Topoliceanu, care apare în fotografiile cu deputatul PMP Elena Udrea şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica, în timpul unei călătorii la Paris, ar fi primit mită pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea persoanei care i-a dat banii, în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

„La un moment dat, nu reţin perioada, cred că în 2011, Lungu Ştefan mi-a spus că a vorbit cu Udrea Elena, care i-a spus că poate să ia pentru ea o sumă de bani de la firma Consmin SA, care avea lucrări la Compania Naţională de Investiţii şi că i-a spus să ia legătura cu mine ca să stabilim condiţiile în care va fi remisă această sumă. Conform acestei discuţii, banii urmau să fie luaţi pentru ministrul Elena Udrea. (...) Nu îmi mai amintesc cu exactitate, dar cel mai probabil am vorbit cu Elena Udrea despre modalitatea în care urmau să fie transferaţi aceşti bani şi ea mi-a spus să îi iau prin intermediul societăţii administrate de Breazu Tudor, zis Cici, un prieten comun. Numele societăţii administrate de Breazu Tudor este Ekaton Consulting SRL”, potrivit declaraţiei date de Ana Maria Topoliceanu în faţa anchetatorilor, redată în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, în dosarul Gala Bute.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată că Topoliceanu a făcut aceste declaraţii la un moment la care nu avea nicio calitate procesuală, nefiind desfăşurate activităţi procesuale care să o privească.

Tot în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu se arată că firmele care executau lucrări finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea depindeau de „bunăvoinţa” persoanelor cu funcţii de conducere din instituţie pentru a evita intrarea în incapacitate de plată din cauza întârzierii decontărilor.

În acest context, în perioada 2010 - 2011, Tudor Breazu le-ar fi ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

După ce Compania Naţională de Investiţii făcea plăţile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10% din suma încasată către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta - Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive, se mai arată în documentul citat.

În acest mod s-ar fi realizat cinci plăţi în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanţă fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, şi de 90.000 de lei, în numerar, spun procurorii.

Citiți și: Procurori: Ziua de naştere a Elenei Udrea din 2012 şi mai multe excursii cu Maria Topoliceanu, achitate din banii primiţi mită 
Etichete: DNA , luare de mită , urmarita penal , gala bute , ana maria topoliceanu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale