ANI: Viceprimarul Clujului, în conflict de interese

Data actualizării: Data publicării:
anna horvath

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, marți, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și a identificat indicii privind posibila săvârșirea a infracțiunii de conflict de interese în materie penală de către Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, în acest caz fiind sesizată și DNA.

anna horvath

„În perioada exercitării mandatului de viceprimar 2012-2016, a participat la ședința Consiliului Local Cluj-Napoca în cadrul căreia a fost adoptată o hotărâre prin care s-a dispus alocarea sumei de 90.000 lei către Asociația Claudiopolis — Asociația pentru Dezvoltarea Comunității în cadrul căreia Horvath Anna deține calitatea de președinte și alocarea sumei de 30.000 lei Universității Sapientia, din partea căreia persoana evaluată a beneficiat de foloase prin intermediul contractelor încheiate în calitate de cadru didactic”, se precizează într-un comunicat al ANI, potrivit Agerpres.

Potrivit ANI, Anna Horvath a încălcat legislația privind conflictul de interese atât în materie administrativă, cât și în materie penală. În aceste condiții, ANI a sesizat Serviciul Teritorial Cluj al DNA, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Anna Horvath a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de Codul penal.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Horvath Anna a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se mai menționează în comunicatul ANI.

Trimisă în judecată în alt dosar

Viceprimarul din Cluj-Napoca Horvath Anna a fost trimisă în judecată de DNA, în 20 decembrie, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, în dosarul în este acuzată că, în perioada februarie-mai, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din Primărie, pentru„urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” pentru care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice, ea cerând în schimb 60 de abonamente la două festivaluri de muzică pentru voluntarii care o sprijineau în campania electorală la alegerile locale.

Viceprimarul din Cluj-Napoca se află sub control judiciar din 11 octombrie. Cu o zi înainte să fie luată măsura preventivă în cazul său, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Cluj-Napoca, la biroul şi locuinţa viceprimarului Horvath Anna, la Direcţia de Urbanism a Primăriei, la sediul UDMR Cluj şi la locuinţele a doi consilieri personali ai viceprimarului. Horvath Anna se află în concediu fără plată din 13 octombrie.

Măsura controlului judiciar impune respectarea unor obligaţii, între care aceea de a desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv activitatea de viceprimar al municipiului Cluj Napoca, de a nu depăşi limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de prelungire a controlului judiciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri