Sari la conținut

Anna Horvath, viceprimarul din Cluj-Napoca, trimisă în judecată

Anna Horvath, viceprimarul din Cluj-Napoca, a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, într-un dosar privind nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale. Ea ar fi cerut unui om de afaceri 60 de abonamente la două festivaluri de muzică pentru voluntarii care o sprijineau în campania electorală la alegerile locale, relatează News.ro.

anna horvath

De asemenea, a fost trimis în judecată și omul de afaceri Zsolt Fodor, în stare de libertate, pentru cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

Anna Horvath este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor. Procurorii arată că în perioada februarie-mai, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din Primărie, pentru „urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” pentru care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice. În schimb, ea a cerut 60 de abonamente la două festivaluri de muzică în valoare de 20.000 de lei. 

„Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire etc.”, arată DNA.

În 13 mai, în  schimbul demersurilor făcute Anna Horvath i-a solicitat omului de afaceri procurarea şi remiterea a 60 de abonamente, în valoare totală de circa 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca „stimulent voluntarilor care o sprijineau în campania electorală la alegerile locale”.

Cei doi au disimulat remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de omul de afaceri şi o firmă „agreată” de Anna Horvath, precizează DNA.

Procurorii au pus sechestru pe un imobil ce aparţine Annei Horvath. 
Viceprimarul din Cluj-Napoca Horvath Anna se află sub control judiciar din 11 octombrie.