Arestul la domiciliu, în noile coduri. Autoritățile se bazează și pe denunțurile vecinilor

Data publicării:
vecini-barfe-gaura cheii - 2966-Mediafax Foto-Mediafax Foto

„Problema de bază la arestul la domiciliu, care, ca să fie extrem de efectiv, ar fi fost ca Ministerul Administrației și Internelor să fi fost deja dotat cu brățări de supraveghere și localizare a persoanelor respective. Ceea ce nu s-a întâmplat”, a recunoscut judecătorul.

Totuși, magistratul e liniștit: „Există un grup, probabil foarte vocal, de vecini care va sesiza dacă omul iese din casă, vom fi informați. Nu e o problemă de supraveghere”, a întrărit Mihail Udroiu.

Una dintre reglementările noului Cod Penal care au stârnit nemulţumiri este introducerea arestului la domiciliu în locul interzicerii plecării din localitate sau din ţară. Poliţiştii şi judecătorii cred că va fi greu de aplicat pentru că nu există personal. Polițiștii ar trebui să îi supravegheze pe arestaţii la domiciliu şi pe inculpaţii eliberaţi pe cauţiune, pentru ca ei să nu influenţeze victimele sau martorii din dosarul în care sunt acuzaţi.

 „Nu avem în acest moment tehnica necesară pentru monitorizarea celor care vor fi prevalaţi de libertate prin această metodă”, a declarat Dumitru Coarnă - vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.

„Noi avem nevoie de o suplimentare de cel puţin 2000 de funcţii. Cu arestul la domiciliu: cine îl păzeşte, cine are garanţia că nu se duce să dea în cap, să violeze şi apoi toate se răsfrâng împotriva noastră”, a spus și Florin Vîlnei - preşedintele Federației Naționale a Sindicatelor din Poliție SED LEX.

„Dacă mai citim la sindicat și textele de lege, o să vedem că nu e nevoie de atâta poliție”, a spus, în replică, judecătorul Mihail Udroiu, prezent în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24.

„Sindicaliștii să citească în weekendul acesta cărțile!”

„De fapt, arestul la domiciliu e o măsură preventivă care presupune un control inopinat. Nu trebuie să stea, așa cum probabil a înțeles domnul lider de sindicat de la poliție, să stea un polițist lângă casa omului să vadă dacă iese”, a explicat Mihail Udroiu.

La observația că dacă liderul de sindicat nu a înțeles măsurile noilor coduri, cu atât mai greu va fi pentru cei din afara sistemului judiciar, judecătorul Udroiu a răspuns: „Citește în weekendul ăsta cărțile, codurile, se documentează pe instituție și o să vadă că măsura arestului la domiciliu nu presupune să stai lângă casa omului, presupune o măsură preventivă privativă de libertate, mai ușoară decât arestul preventiv, însă mai grea decât controlul judiciar, care presupune că omul trebuie să stea în casă nu pe banii statului, ci pe banii lui, că îi pot permite, pe anumite situații excepționale, să iasă din casă, eventual pentru un curs de pregătire profesională, însă în timpul și în perimetrul determinat de către judecător, iar eu, organ de poliție, pot să fac controlul inopinat să văd dacă este în locuință sau nu este în locuință persoana respectivă. Nu trebuie să stau tot timpul lângă el”, a explicat judecătorul Mihail Udroiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri