Sari la conținut

Aristotel Căncescu, „Dumnezeul” de la CJ Braşov

Aristotel Căncescu apare, în rechizitoriul procurorilor, ca un baron puternic, peste cuvântul căruia nu se trece. Toţi angajaţii din cadrul Consiliului Judeţean ştiau că el face regulile şi tot el decide cine şi cât primeşte din valoarea contractelor pe care le oferea prietenilor.

A făcut demersuri și a luat măsuri pentru crearea unui aparat administrativ la nivelul CJ Brașov alcătuit din persoane care executau întocmai dispoziţiile date, fără a exista vreo preocupare pentru verificarea și respectarea legalităţii. Treptat, s-a ajuns ca întreaga activitate administrativă a Consiliului Județean Brașov, inclusiv realizarea achizițiilor publice, să se desfășoare după sloganul 'șeful vrea, le-a declarat un martor procurilor.

De exemplu, în 2006, Consiliul Judeţean a încheiat un contract de concesiune pentru lucrări de reparaţii, salubrizare şi deszăpezire a drumului dintre Rupea şi Racoş. Valoarea contractului a fost de 100 de milioane de lei, bani care ar fi trebuit să intre în conturile firmei deputatului Ion Diniţă.

„Profitând de autoritatea și influența reală pe care a avut-o asupra membrilor Consiliului Judeţean, inculpatul Căncescu Aristotel i-a determinat pe aceștia să aprobe hotărâri prin care au fost alocate sume uriașe celor două „firme de casă", SC GOTIC SA și SC RAMB SISTEM SRL, pentru lucrări neexecutate sau pentru lucrări supraevaluate. Caietele de sarcini erau întocmite de cei de la direcţia de drumuri, astfel încât să câştige licitaţia cine trebuie. În perioada 2006-2012, firma Gotic SA a beneficiat de aproximativ 50% din contractele de lucrări de reparaţii, reabilitare şi întreţinere drumuri încheiate de Consiliul Judeţean Braşov”, a declarat un martor.

La schimb, primea comisioane substanţiale, mascate prin contracte de publicitate pentru televiziunea din Braşov pe care o deţine. Însă, întotdeauna avea grijă ca, la o eventuală cercetare, să nu fie găsit cu vreo problemă.

Gabriel Bâgiu, patronul unei firme de construcţii, un alt prieten al lui Aristotel Căncescu, a avut monopol pe contractele plătite cu bani publici. 19 milioane de lei era suma pe care urma să o primească din banii statului, pentru renovarea Spitalului Braşov. Din această sumă, Aristotel Căncescu încasa 600.000 de lei, spun anchetatorii.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, şi pe deputatul PC Ion Diniţă.

Etichete: achizitii publice , aristotel cancescu , trimitere in judecata , cj brasov , achizitii publice Brasov

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale