Sari la conținut

Au dat statul în judecată și au câștigat. Legi schimbate și drepturi obținute de români în instanță

Ionela Danciu a dat în judecată Direcţia Muncii din Alba, dupa ce a realizat că, deşi are trei copii, nu va primi indemnizaţie decât pentru unul.

Mergeam pe stradă şi vedeam trei mame cu trei cărucioare. Bineînţeles, eu cu întăririle de rigoare, cu mama, cu Ionuţul meu. Mă întrebam, eu sunt cât toate trei la un loc”, spune Ionela Danciu.

După ani de zile de procese, femeia nu şi-a făcut dreptate doar ei, ci a reuşit să schimbe şi legea în beneficiul tuturor părinţilor de multipleţi.

„Au fost doi avocaţi care m-au reprezentat gratuit. Ei au făcut treabă la Alba Iulia, ei mi-au pregătit actele. La Înalta Curte m-am reprezentat singură”, spune Ionela Danciu.

Ileana Belean este o altă mamă care a reuşit să învingă sistemul. A aflat în luna a şasea de sarcină că fiul său avea o problemă gravă de sănătate: stenoză pulmonară. Singura şansă de salvare era o intervenţie chirurgicală, imediat după naştere, care se putea realiza doar în Germania şi costa aproape 30.000 de euro. Casa de Asigurări de Sănătate a refuzat să-i deconteze banii, pe motiv că pacientul nu avea CNP. Femeia a reuşit să strângă bani şi să-şi salveze copilul.

„Am făcut-o pentru că voiam să-mi salvez copilul şi nu am vrut să se întâmple vreo nenorocire”, spune Ileana Belean.

La întoarcerea în ţară, femeia a acţionat în instanţă Casa Judeţeană de Asigurări şi a câştigat.

Un alt caz este al avocatului Florin Kovacs. El a dat în judecată Casa de Asigurări după ce a aflat că are de dat 80.000 de euro, contribuţii neachitate la sănătate. Asta deşi nu a beneficiat niciodată de servicii medicale decontate de casă pentru că avea şi o asigurare privată.

„Timp de patru ani de zile am încercat să demonstrez că în lipsa încheierii unui contract cu această Casă Naţională de Asigurări de Sănătate, nu datorez nici un fel de contribuţie”, spune Florin Kovacs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că avocatul nu avea de dat nici un leu Casei de Asigurări.

Cătălin Popa, patronul unei firme din Oradea, nu mai trebuie să plătească taxa TV, impusă din cauza hotărârii de Guvern care obligă toate societăţile, indiferent dacă au televizor sau nu, să plătească pentru serviciile Societaţii Române de Televiziune. După patru ani de procese i s-a dat câştig de cauză printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.

„Ceea ce am dorit de fapt să transmitem prin acest demers a fost să ne opunem unei jecmăneli care se întâmpla la nivelul agenţilor economici care produc ceva în această ţară”, spune Cătălin Popa, administrator de firmă.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale