Au loc ultimele audieri în dosarul Colectiv, la Tribunalul București

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - COLECTIV - 3 ANI - COMEMORARE
Foto: Inquam Photos / Florin Liviu Albei

Ultimii trei inculpaţi din dosarul Colectiv vor fi audiaţi joi la Tribunalul Bucureşti, urmând a se trece la dezbateri finale în procesul în care sunt judecaţi patronii clubului şi fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone.

La precedentul termen al procesului, care a avut loc în 14 noiembrie, judecătorul care se ocupă de acest caz, Mihai Bălănescu, i-a anunţat pe avocaţi să fie pregătiţi joi pentru dezbateri finale şi i-a atenţionat că, dacă vor lipsi, se va apela la avocaţi din oficiu.

Tot atunci, magistratul a anunţat că este posibil ca pledoariile să se prelungească pe mai multe zile.

În aprilie 2016, dosarul 'Colectiv' a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti, arată Agerpres.

Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime.

Inculpații din dosarul Colectiv

În proces sunt judecaţi patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Acuzațiile în dosarul Colectiv

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei sunt acuzaţi că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate