Avocat din Alba condamnat definitiv la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru înșelăciuni imobiliare de 12 milioane de euro

Data publicării:
Ciocan judecător
Foto: Profimedia

Un avocat din județul Alba, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani și 9 luni de închisoare, după ce a înșelat peste 200 de persoane cu promisiuni false de vânzare a unor apartamente. Prejudiciul total se ridică la 12 milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, joi, într-un dosar care vizează una dintre cel mai mari înşelăciuni din domeniul imobiliar.

Un avocat din judeţul Alba, Ovidiu Jidveian, a fost condamnat la 5 ani şi 9 luni, instanţa admiţând acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care acesta l-a încheiat cu procurorii, după ce a înşelat cu 12 milioane de euro peste 200 de clienţi de la care a luat fie avansuri pentru apartamente, fie contravaloarea integrală a apartamentelor pe care a promis că le va construi într-un complex rezidenţial din Alba Iulia, relatează News.ro.

Iniţial, Curtea de Apel Cluj respinsese acordul încheiat de inculpat cu procurorii.

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpatul Jidveian Ovidiu Viorel împotriva sentinţei penale nr. 231 din 04 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 863/33/2024. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată, doar cu privire la soluţia dispusă în privinţa inculpatului Jidveian Ovidiu Viorel şi, rejudecând: (...) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la 13.09.2024 în dosarul de urmărire penală nr. 929/78/P/2023, între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul Jidveian Ovidiu Viorel (....) condamnă pe inculpatul Jidveian Ovidiu Viorel la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (251 acte materiale, din care 4 în formă tentată). (...) Condamnă pe inculpatul Jidveian Ovidiu Viorel la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, se arată în sentinţa definitică pronunţată joi de ÎCCJ.

Instanţa l-a mai condamnat pe avocatul Ovidiu Jidveian la 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi la zeci de mii d elei amendă pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru încheierea în fals a unor antecontracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente pe care a promis că le va livra clienţilor de la care a primit bani.

„Contopeşte cele două pedepse rezultante parţiale şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare şi 27.000 lei amendă (450 zile-amendă x 60 lei/zi-amendă). În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., constând în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităşii de stat, pe o perioadă de 4 ani. (...) Atrage atenţia inculpatului Jidveian Ovidiu Viorel că, în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea”, este soluţia ÎCCJ.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei, menţinând sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile şi poprirea asupra tuturor conturilor bancare şi a depozitelor bancare deschise pe numele condamnatului.

În plus, avocatul este obligat la plata în favoarea statului a sumei de 17.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Ovidiu Jidveian, avocatul din Alba Iulia care a înşelat cu aproximativ 12 milioane de euro 211 persoane fizice şi firme, cărora le-a promis că le vinde apartamente într-un complex rezidenţial din centrul oraşului, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, însă Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins acordul de recunoaştere a judecătorii instanţei din Cluj Napoca considerând că pedeapsa de 5 ani şi 9 luni de detenţie prevăzută în acordul semnat de avocat în faţa procurorilor este ”nejustificat de blândă în raport de gravitatea infracţiunilor şi periculozitatea infractorului”. Atât inculpatul cât şi procurorii au contestat decizia, ÎCC pronunţându-se definitiv în acest caz.

Instanţa din Cluj a constatat că avocatul a folosit mare parte din banii proveniţi din înşelăciuni ”pentru satisfacerea propriilor nevoi”, iar o parte din bani a fost folosită ”în cadrul unor activităţi similare jocurilor de noroc”, respectiv investită în monede virtuale.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...