Avocat: Trei mari greșeli ale Poliției în cazul șoferului cu mașina anti-PSD

Data actualizării: Data publicării:
fenechiu senator pnl

Răzvan Ștefănescu, românul cu mașina anti-PSD, s-ar putea adresa justiției, după ce s-a ales cu dosar penal în România din cauza numerelor personalizate de înmatriculare din Suedia, sunt de părere un avocat, dar și un reprezentant al unui sindicat al polițiștilor. Aproape două săptămâni bărbatul a circulat nestigherit în România cu respectiva mașină, fără a i se atrage atenția, iar Poliția a comis trei mari greșeli, a arătat avocatul Daniel Fenechiu în emisiunea „Imparțial” de la Digi24.

A încălcat sau nu legea șoferul? Da și nu, spune avocatul Daniel Fenechiu, care explică: „Nu a încălcat legea în ceea ce privește intrarea în România din perspectiva înmatriculării, dar a încălcat legea în ceea ce privește respectarea normelor privind morala publică și ordinea publică. Din punctul acesta de vedere, Poliția de Frontieră în mod greșit l-a lăsat să intre în țară. La momentul intrării în țară, trebuiau să sesizeze ce scrie pe plăcuța respectivă, să se gândească că acea mașină va fi văzută de copii, de persoane care trebuie protejate de un asemenea stil de comunicare ce sfidează și atacă grav morala publică și atunci trebuiau să-i spună: Cu aceste numere nu intri în România, motiv pentru care omul și-ar fi înlocuit plăcuțele preferențiale cu plăcuțele de bază pe care le are.

Citiţi şi: Schimbare majoră de tactică. Dragnea are o nouă țintă și a pus toate tunurile pe ea

A doua greșeală pe care a făcut-o Poliția Română, de data asta mă refer la poliția de circulație și ceilalți polițiști, este că pe parcursul celor 14 zile n-au constatat acest lucru, oprindu-l de patru ori în trafic.

În fine, a treia greșeală majoră este că i-au făcut un dosar penal și i-au reținut permisul de conducere în contextul în care abaterea lui nu are legătură cu plăcuțele de înmatriculare în ceea ce privește regimul înmatriculării mașinii. Acele numere preferențiale îți dau dreptul să circuli prin toată Europa sub rezerva opoziției statului în care pătrunzi. Acesta e și motivul pentru care trebuie să ai și numerele principale, iar în ipoteza în care statul respectiv are obiecții la numerele preferențiale, îți pui numerele de bază și mergi mai departe. Asta se întâmpla, dacă Poliția de Frontieră din România își făcea datoria. Acestea sunt cele trei mari greșeli făcute de Poliția Română. Fără îndoială, cea mai mare este ultima dintre ele”, a explicat avocatul Daniel Fenechiu.

Senator PNL, el a acuzat presiuni politice asupra Poliției. „Fac precizarea că această chestiune se întâmplă cu 10 zile înainte de marele miting pe care îl anunță diaspora și e de natură să permită tot felul de aserțiuni că Poliția este folosită în scop politic”, a atras atenția Daniel Fenechiu.

Avocatul a arătat cu degetul și către conferința de presă în care reprezentanții Poliției și-au expus, luni, punctul de vedere în acest caz. Fenechiu spune  că această conferință de presă s-a bazat pe „o evidentă neînțelegere a textelor legale”, cu referire la prevederile Convenției de la Viena. (declarațiile complete în materialul video de mai sus).

La rândul său, Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, remarcă faptul că în urma conferinței de presă, lucrurile nu sunt nici pe departe clarificate. „Deocamdată nu știm exact dacă deranjează acel număr de înmatriculare preferențial sau dacă acele plăcuțe cu acel mesaj nu corespund Convenției de la Viena, care totuși a fost modificată în 2016 și care, în urma unui amendament depus de statul belgian s-a admis în mod tacit inclusiv utilizarea exclusivă a literelor în formarea numărului de înmatriculare”, a spus Cosmin Andreica.

Dacă ar fi vorba strict de respectarea Convenției de la Viena, atunci cum se face că am văzut în traficul din România și alte mașini ce conțin exclusiv litere, înmatriculate în alte state și care aparțin unor personalități, se întreabă Cosmin Andreica, după cum au remarcat și numeroși utilizatori ai rețelelor de socializare, care au făcut să circule o poză cu mașina cu numărul „Simona” aparținând sportivei Simona Halep sau cu mașinile altor sportivi din România.

De ce alte numere preferențiale nu au deranjat, deși nici ele nu au cifre în componență sau de ce ne-am adus aminte abia acum de această Convenție de la Viena, se întreabă Cosmin Andreica.

Liderul sindical este de părere că polițiștii care au făcut verificările primare, oprindu-l în trafic pe Răzvan Ștefănescu, nu riscă nimic, pentru că ei sunt agenți constatatori și constataseră că înmatricularea era regulamentară. Nici cei care i-au deschis dosar penal nu au greșit, spune, pe de altă parte, Cosmin Andreica.

„Sigur, problema va apărea în momentul în care dosarul va fi clasat, cel mai probabil pentru faptul că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acest șofer este cercetat, iar acest șofer va putea să întrebe la un moment dat statul român, într-una dintre instanțele la care va avea acces, de ce a fost nevoit să rămână fără dreptul de a conduce pe drumurile publice în tot acest timp”, a reliefat Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol. El este una dintre vocile care a cerut ca instituția poliției să fie ținută departe de interesele politice.

„Din nostru de vedere, în lipsa unei prevederi exprese care să interzică folosirea acestor numere, acest cetățean nu a săvârșit niciun fel de abatere de la legislația românească. Nu ne dorim ca instituția poliției să fie folosită ca ustensilă politică pentru că nu le convine unor oameni o înșiruire de litere pe o plăcuța de înmatriculare”, a declarat Andreica.

Citiți și: 

Șoferul cu numere anti-PSD. În numele cui este vigilentă Poliția? - analiza „Jurnal de Seară”

Polițistul Marian Godină, despre cazul șoferului cu numere de înmatriculare anti-PSD: Poliția Română va deconta urmările acestui „război” prostesc

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate