Avocată din Baroul Timiş, reţinută de procurori pentru luare de mită

Data publicării:
justitie

O avocată din Timişoara a fost reținută pentru 24 de ore după ce a fost prinsă în flagrant luând mită. Femeia a fost surprinsă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în timp ce primea 12.000 de lei pentru a mitui mai departe un judecător, care ar fi urmat să rezolve favorabil procesul unui client.

 

Avocata este cercetată acum pentru trafic de influenţă şi se prezintă marţi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Avocata i-a promis bărbatului care i-a dat banii că îi va aranja cu judecătorii sentinţe favorabile în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor. Se pare că banii ar fi trebuit să ajungă chiar la preşedintele Judecătoriei Timişoara care, la rândul său, trebuia să dea banii mai departe.

Era pentru a treia oară când avocata de la Baroul Timiş încasa bani de la acelaşi client, după ce în trecut mai primise de două ori câte 2000 de lei.

Flagrantul a fost realizat într-un local aflat în apropierea Palatului Dicasterial din Timişoara, foarte aproape de sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acolo unde avocata a fost audiată apoi timp de şase ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri