Avocații lui Adrian Năstase în „Dosarul Zambaccian” au cerut recuzarea vicepreședintelui ICCJ. Solicitarea a fost respinsă

Data publicării:
ADRIAN NASTASE-Mediafax Foto-Andreea Alexandru 1

Pe de altă parte, ultimul termen pentru judecarea recursului din dosarul Zambaccian al soţilor Adrian şi Dana Năstase va fi în 19 decembrie, când vor fi ascultate pledoariile finale, iar instanţa va rămâne în pronunţare, au stabilit, luni, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), relatează Mediafax.

Judecătorul Ionuţ Matei rămâne în completul de cinci magistraţi de la instanţa supremă care judecă recursul în dosarul Zambaccian, cererea de recuzare a acestuia formulată luni de avocaţii lui Adrian Năstase fiind respinsă.

Contestaţiile făcute de Adrian şi Daniela Năstase, precum şi de ceilalţi inculpaţi în cazul pedepselor dispuse la 30 martie 2012 în dosarul Zambaccian sunt judecate de un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie format din vicepreşedintele instanţei supreme Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, Angela Dragne, Luminiţa Zglimbea şi Cristina Rotaru.

La termenul de luni al recursului din dosarul Zambaccian, avocaţii soţilor Adrian şi Daniela Năstase l-au recuzat pe judecătorul Ionuţ Matei, pe motiv că acesta s-a pronunţat în dosarul „Trofeul calităţii" şi a stabilit o pedeapsă cu executare în cazul fostului premier. Potrivit avocaţilor, judecătorul Ionuţ Matei a făcut parte dintr-un alt complet care l-a condamnat pe fostul premier, arătând că la acel moment s-a motivat că Adrian Năstase "reprezintă personificarea corupţiei din clasa politică românească".

Un alt complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de recuzare a judecătorului Ionuţ Matei, acesta rămânând în continuare preşedintele completului care judecă recursul în dosarul Zambaccian.

Tot luni, unul dintre martorii din dosar, Cristina Popa, a relatat în faţa instanţei modalitatea, în opinia sa ilegală, în care firma unde lucra a importat din China produsele ajunse la soţii Năstase, pentru casele din Zambaccian şi Cornu, ea afirmând că, de frică, nu a avut curaj să se opună.

Adrian Năstase a arătat, la acelaşi termen, că există o serie de inadvertenţe privind acuzaţiile anchetatorilor, în sensul că doar duşumeaua din casa sa este de provenienţă chinezească, în vreme ce obiectele sanitare provin din Italia, iar tâmplăria de la Cornu este de slabă calitate.

Pe de altă parte, procurorul DNA a anunţat, la instanţa supremă, că expertul Neculai Bănică, desemnat de instanţa de fond să facă expertizarea termopanelor montate la casa de la Cornu a soţilor Năstase, a fost pus sub urmărire penală pentru favorizarea infractorului, pe motiv că şi-a depăşit atribuţiile.

La 30 martie 2012, în dosarul Zambaccian, legat de modul în care soţii Adrian şi Daniela Năstase au achiziţionat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită. Soţia fostului premier, Daniela Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri