Bogdan Olteanu, scos din arest și dus la audieri la DNA

Data publicării:
bogdan olteanu crop

Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al Băncii Naţionale, a fost adus din nou, în acestă dimineaţă, în birourile anchetatorilor anticorupţie. A fost scos din arest pentru noi audieri în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. 

bogdan olteanu crop

Bogdan Olteanu a fost scos în jurul orei 08.30 din Arestul Capitalei, unde este încarcerat din 12 august.

De asemenea, fostul viceguvernator al BNR a fost şi în 10 august la DNA. Atunci, Olteanu a spus că nu este vinovat, dar crede că ceea ce era să se întâmple cu el, s-a întâmplat, iar de acum rămâne să îşi găsească dreptatea.

Fostul viceguvernator al BNR a stat în arest la domiciliu din 29 iulie până în 12 august, când a fost arestat preventiv pe o perioadă de 16 zile, în urma unei decizii a instanţei supreme.

Procurorii spun că Bogdan Olteanu ar fi luat un milion de euro mită de la Sorin Ovidiu Vîntu ca să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, unde omul de afaceri avea interese. 

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri