C. P. Tăriceanu: După ce va sosi la Senat, cererea de reținere și arestare preventivă a lui Dan Şova va fi tratată cu maximă celeritate

Data publicării:
tariceanu - fbb-1

"De îndată ce cererea va sosi la Senat, va fi tratată cu maximă celeritate, dacă va sosi astăzi, atunci săptămâna viitoare şedinţa Biroului Permanent va lua în analiză această solicitare. Aşa cum se procedează de obicei, solicitarea, împreună cu dosarele respective vor fi înaintate Comisiei Juridice, care va trebui să formuleze un punct de vedere", a afirmat președintele Senatului.

„Ulterior, revine plenului sarcina de a lua hotărârea în privinţa încuviinţării sau nu a cererii de reţinere şi arestare preventivă”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat despre modul în care Senatul va răspunde solicitării privind reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „Aceste proceduri nu depind de dorința mea. Nu confundați rolul de președinte al Senatului - nu sunt conducătorul instituției ca managament, deciziile sunt luate de Biroul Permanent și de plen -, cred că în astfel de situații, de o asemenea gravitate, precum arestarea preventivă, o decizie nu se ia bătând din palme, trebuie analizată şi cântărită. Dacă componenta administrativă poate fi pusă pe repede înainte, când e vorba de analiza comisiei juridice, acolo trebuie făcută cu cea mai mare responsabilitate şi fără presiune.

Procurorul șef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanței supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri