Video Călin Georgescu află mâine decizia judecătorilor la contestația sa împotriva controlului judiciar. Îmbulzeală în fața instanței

Data actualizării: Data publicării:
Călin Georgescu.
Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au amânat, pentru joi, decizia cu privire la contestația făcută de Călin Georgescu la măsura controlului judiciar. Fostul candidat la prezidențiale este cercetat penal pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. La ieșire, el a fost reținut în declarații.

ACTUALIZARE 09.14 Călin Georgescu a stat aproximativ 35 de minute în fața judecătorilor și a cerut dosarul pentru a îl studia împreună cu avocații săi. 

„Am încredere în magistratul judecător. Sunt foarte încrezător în pronunţarea care va avea loc mâine. (...) Avocaţii mei au spus foarte clar cum stau lucrurile”, a spus el, la ieșirea de la instanță.

Întrebat dacă sunt probe la dosar, el a spus că „este greu de spus”, afirmând că „unele apar într-o parte din presă”. 

Ca și la precedenta apariție a lui Georgescu la Judecătoria Sectorului 1, susținătorii lui s-au îmbrâncit în încercarea de a ajunge la acesta și de a-l atinge. 

Știrea inițială: Călin Georgescu nu a făcut declarații înainte să intre în sediul instanței, fiind înconjurat de mai mulți jurnaliști.

El a fost așteptat de mai mulți susținători, care i-au strigat numele, în timp ce jandarmii au luat mai multe măsuri de securitate.
Procesul a început, miercuri la ora 8.30.

Primul termen al procesului a avut loc luni, când Georgescu a venit înconjurat de gărzi de corp, iar susținătorii săi au provocat o busculadă în faţa sediului instanţei, scrie Agerpres.

Instanţa a amânat atunci dezbaterile pentru miercuri, după ce avocaţii lui Georgescu au cerut timp pentru a studia documentele de la dosar.

Acesta a declarat, miercuri, după ce judecătorii au amânat să ia o hotărâre privind contestația avocaților săi la măsura controlului judiciar, că este nevinovat și „este un dosar politic”.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

El este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată.

Concret, Georgescu este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Unde au intrat deja pensiile pe card? Banii intră în funcție de banca la care pensionarii au cont
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată