Cât „costă” un post de șofer la penitenciar

Data actualizării: Data publicării:
MITA CATUSE BANI 22

Comisarul şef de la Penitenciarul Craiova prins în flagrant în luna iulie, în timp ce primea bani de la o persoană căreia i-ar fi promis angajarea pe un post de şofer în cadrul unităţii, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Bărbatul este acuzat că a pretins unei persoane 5.000 de euro, din care a primit efectiv 4.000, în schimbul promisiunii de angajare în funcţia de şofer.

Pe 5 iulie, comisarul şef de la Penitenciarul Craiova a fost prins în flagrant delict în timp ce primea 1.000 euro de la un denunţător căruia îi promisese că-l va ajuta să se angajeze ca şofer la penitenciar.

„În perioada august 2016 - mai 2017, Ş.M. i-a pretins denunţătorului suma de 5.000 euro, din care a primit 4.000 euro, în trei tranşe (3.000 euro şi în două rânduri câte 500 euro), cu promisiunea că îi va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de agent de penitenciare. La sfârşitul lunii mai, o persoană s-a prezentat la D.G.A. – S.J.A. Dolj, unde a formulat un denunţ cu privire la cele arătate mai sus, indicând faptul că urmează ca în perioada următoare să remită făptuitorului şi diferenţa de 1.000 euro până la concurenţa sumei de 5.000 de euro pretinsă”, precizează Direcția Generală Anticorupție printr-un comunicat de presă.

Aceeaşi sursă menţionează că suspectul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind ulterior reţinut pentru trafic de influenţă, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Dolj, măsură menţinută şi la Curtea de Apel Craiova.

În urma cercetărilor, anchetatorii au mai stabilit că, în acelaşi mod, comisarul şef a mai pretins şi primit de la alţi doi denunţători sumele de 5.000 euro, respectiv 4.000 euro, pentru a le facilita angajarea pe posturi de agenţi de penitenciare în cadrul unor unităţi de detenţie din Craiova sau Caracal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri