Sari la conținut
News Alert

CAZUL BOLINTINEANU. Inspecția Judiciară verifică dacă Victor Ponta a încălcat independența procurorilor

Inspectorii judiciari încearcă să afle dacă declarațiile lui Victor Ponta pe care le-a făcut vineri a influențat bunul mers al anchetei. Aceste declarații par să-i fi determinat pe procurori să oprească audierea unor persoane. De asemenea, declarațiile i-au determinat pe anchetatori să schimbe strategia acestui dosar.

Vineri, procurorii aveau de gând să audieze peste 100 de perosane de la liceul Bolintineanu, cu toții aveau calitate de martor, iar declarațiile lor ar fi putut să fie decisive în această anchetă.

Acest caz a stârnit foarte multe controverse, e un caz grav de corupție care ridică semne de întrebare cu privire la sistemul de învățământ din România.

Se verifică exact dacă premierul Victor Ponta a influențat sau nu prin declarațiile sale indepedența justiției.

Victor Ponta: E ridicol să spui că am afectat justiţia, nu m-am dus la închisori şi tribunale

Premierul Victor Ponta consideră că este ridicol să se afirme că ar fi afectat independenţa justiţiei prin declaraţiile sale legate de ancheta privind bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, arătând că el nu s-a dus să facă eventuale presiuni nici la închisori şi nici la tribunale.

În legătură cu cele două rapoarte trebuie știut că șefii Poliției Capitalei au primit un ordin de la Ministerul de Interne să întocmească un raport prin care să descrie pas cu pas ce au făcut oamenii legii în acea anchetă. Raportul este legat de ziua de luni, când s-au făcut perchezițiile corporale asupra unor persoane de la liceul Bolintineanu, când asupra acestora s-au găsit sume importante de bani. Apoi, vineri, ziua în care au ajuns autocarele la liceu, moment în care procurorii ar fi încercat să-i determine pe elevi să-i determine să urce în autocare.

S-a iscat o întreagă tevatură dacă mandatele de aducere au fost emise, dacă au fost puse sau în aplicare, dacă au fost emise de tribunal sau de procurori.

Surse din Poliția Capitalei spun că șefii din poliție i-ar fi sfătuit pe procurori să nu aplice această metodă, să nu meargă atât de departe și să nu încerce să-i ia pe elevi de la liceu cu autocarul, pentru că la poartă se aflau părinții și atunci ar ieși scandal. Procurorul de caz ar fi refuzat cu vehemență să facă acest lucru.

Toate acestea s-ar afla în raportul pe care Victor Ponta îl are încă de acum două zile, despre care Radu Stroe nu a dorit să vorbească. Vineri, acesta spunea că polițiștii n-au făcut decât să respecte procedura.

Comunicatul Parchetului semnalează câteva idei principale, printre care o comunicare deficitară între autorități.

În urmă cu două zile, Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu au trimis, marţi, o scrisoare preşedintelui CSM în care cer sesizarea Inspecţiei Judiciare în legătură cu declaraţiile premierului.

Declarațiile lui Victor Ponta și Radu Stroe

„Am întrebat dacă există mandat de aducere semnat de procurori. Nu există, motiv pentru care poliţiştii nu trebuie să ia niciun elev cu forţa, să facă bine procurorul să îi citeze. Ce e asta, luăm copii cu autobuze?”, spunea Victor Ponta.

Iniţial, ministrul de interne Radu Stroe l-a contrazis pe premier.

„Au fost emise mandate de aducere, problema e dacă s-au pus sau nu în executare, dar mandate au fost”, afirma Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne.

Câteva ore mai târziu, ministrul îşi nuanţa declaraţiile. Radu Stroe anunţa că a dispus o anchetă la Inspectoratul General al Poliţiei în privinţa incidentului în care un părinte ar fi fost bruscat de poliţişti.

Filmul mitei la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”

Scandalul de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” a izbucnit pe 1 iulie, în ziua în care se desfăşura probă scrisă la limba şi literatura română. Procurorii şi poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în şcoală, după ce au fost informaţi că profesorii supraveghetori ar fi cerut bani în schimbul subiectelor de la examen.

În timpul percheziţiilor, s-au găsit bani în săli, inclusiv asupra unor cadre didactice. Imediat, comisia de examinare a fost schimbată, iar conducerea liceului a fost demisă. Şapte elevi au fost eliminaţi din examen, după ce au fost prinşi cu fiţuici.

Directoarea liceului, Costica Vărzaru, arestată preventiv, a admis ca a aranjat la inspectorat să fie delegaţi anumiţi profesori în comisia de supraveghere. Anchetatorii au găsit asupra profesorilor 10.000 de lei, 16 fotocopii cu rezolvarea subiectelor la proba de limba română şi lista candidaţilor care au plătit pentru ele.

Citiți și:

Radu Stroe: Părintele unui elev de la Dimitrie Bolintineanu este cercetat pentru ultraj

Daniel Morar, despre declaraţiile lui Victor Ponta: Şi în Justiţie s-a ajuns la coabitare

Etichete: ancheta , victor ponta , procurori , POLIȚIȘTI , declaratii , justitie , CSM , independenta justitiei , inspectia judiciara , cazul bolintineanu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale