CCR a respins sesizarea PNL-USR cu privire la modificările Legii CSM

Data publicării:
Curtea Constitutionala_ccr (4)

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, ca inadmisibilă, sesizarea PNL şi USR în legătură cu modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Adoptată de Parlament pe 22 decembrie 2017, legea care modifică Legea nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii a fost de mai multe ori până acum atacată la Curtea Constituțională.

Prima dată, au depus sesizare Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, partidele din opoziție. CCR a admis obiecțiile și a reîntors textul în Parlament.

A doua oară, pe 30 martie, au depus sesizare de neconstituționalitate grupurile PNL și USR. CCR a respins sesizarea.

Pe 14 mai, președintele Klaus Iohannis a atacat proiectul de lege la CCR, iar o lună mai târziu a venit decizia de respingere. Pe 25 iunie, a ajuns la Parlament cererea de reexaminare a legii depusă de șeful statului, iar două zile mai târziu, textul era readoptat de ambele Camere și retrimis la promulgare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri