CCR: Codul insolvenţei este neconstituţional

Data publicării:
ccr curtea constitutionala ciocanel ccr-2.ro

ACTUALIZARE 16.42. Conform informațiilor Digi24, judecătorii CCR au extins controlul de constituționalitate asupra ordonaței de urgență prin care a intrat în vigoare Codul insolvenței și au decis că nu se justifică urgența cu care a fost adoptat acest act.

Ei au invocat două aliniate din articolul 115 din Constituție. Este vorba de aliniatul 4, conform căruia „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora” și aliniatul 6, care prevede că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Astfel, Codul ar urma să fie suspendat în momentul în care motivarea CCR va fi publicată în Monitorul Oficial.

Parlamentarii au la dispoziție 45 de zile să redacteze Codul sub forma unei legi.

ACTUALIZARE 16.33. CCR a transmis un comunicat de presă cu decizia luată în urma deliberărilor pe baza sesizării Avocatului Poporului.

„În ziua de 29 octombrie 2013, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.81 alin.(3) şi ale art.348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este neconstituţională.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului”.


Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că noul Cod al Insolvenţei este neconstituţional în integralitatea lui.

Documentul a intrat în vigoare în urmă cu patru zile, deşi două dintre prevederile sale au fost contestate de Avocatul Poporului la CCR.  

Este vorba în primul rând despre prevederea potrivit căreia actul normativ se aplică tuturor procedurilor aflate în derulare. Avocatul Poporului spunea că acest lucru nu ar respecta principiul previzibilităţii din Constituţie.

În al doilea rând, a fost atacat articolul care stabileşte că activitatea posturilor de radio şi televiziune se suspendă începând cu deschiderea procedurii de insolvenţă şi până la confirmarea planului de reorganizare. Mai exact, în această perioadă, radiourile şi televiziunile nu ar fi putut emite.

Noul Cod al Insolvenţei a fost aprobat sub formă de Ordonanţă de Urgenţă.  

Noul Cod al insolvenţei ar fi urmat să se aplice şi firmelor care sunt deja în reorganizare. În plus, legea reducea drastic perioada în care o companie poate sta în insolvenţă pentru a redeveni profitabilă. Avocaţii avertizau că multe dintre aceste companii ar putea intra direct în faliment.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri