Cea mai scurtă anchetă de corupţie a DNA a durat 47 de zile

Data publicării:
usa dna fara scris

Peste 1.200 de suspecţi au fost trimişi în judecată, anul trecut, în mai bine de 350 de dosare de corupţie.

Durata de judecare a dosarelor a scăzut, deşi sunt mai multe cauze trimise la instanță. În 2015, cauzele definitiv judecate în mai puţin de un an au crescut cu peste 60%”, a spus Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al DNA.

Procurorii pun scurtarea duratei anchetelor şi a proceselor pe seama intrării în vigoare a noii legislaţii penale, în urmă cu doi ani. Reglementările noi au fost gândite pentru a accelera în special etapa de judecată, prin stabilirea unor termene clare de soluţionare a fiecărei etape a procesului. Apar totuşi sincope, în special după ce Curtea Constituţională constată că anumite reglementări încalcă Legea fundamentală.

Ministerul Justiţiei înţelege că stabilitatea legislativă şi instituţională a fost o premisă majoră a succesului DNA. Înţeleg ca ministru să promovez o corectare foarte rapidă a dispoziţiilor din codul de procedură penală reţinute de CCR ca fiind neconstituţionale. Ele sunt numeroase, iar unele sunt cu impact decisiv asupra activităţii Parchetelor”, a spus Raluca Prună, ministrul Justiţiei.

Cea mai scurtă anchetă instrumentată anul trecut vizează un cuplu din Brăila. Cei doi, părinţii unei eleve de liceu, au fost trimişi în judecată după o lună şi jumătate de la debutul anchetei, după ce au recunoscut că au dat 800 de lei mită pentru ca fata lor să obţină o notă mai mare.

Tot în 2015 s-a pus punct şi procesului deschis după una dintre cele mai lungi anchete. Opt ani şi şase luni a durat cercetarea în cazul fostului manager de club Anton Doboş. Mare parte din timp, ancheta a fost suspendată din cauza problemelor de sănătate ale acestuia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri