Cel mai scump proiect IT finanțat de statul român apare în dosarul de corupție în care e implicată Elena Udrea

Data publicării:
portal

Portalul e-România a fost gândit în 2010 ca parte a programului de informatizare a administraţiei publice. Trebuia să conţină date, poze şi articole despre cele 3.200 de localităţi din România. Tot acolo urmau să fie postate comentarii şi opinii ale utilizatorilor.

Lansat cu mari întârzieri, în decembrie 2013, site-ul conţine doar o serie de informaţii generale.

Este o irosire de bani, aşa cum sunt foarte multe proiecte de e-government, care profită de faptul că puţină lume cunoaşte aceste soluţii informatice. Această industrie este mai coruptă şi cu costuri mai supradimensionate decât celebrii regi ai asfaltului”, afirmă Sorin Ioniţă, expert în reforma administraţiei publice.

Site-ul are aproape aceleaşi informaţii ca şi în ziua lansării.

„Portalul e-România ar fi trebuit să conțină informații utile, despre toate localitățile din România. În schimb, informațiile pe care le găsim acum par să nu mai fie actualizate din aprilie 2014”, relatează Laura Culiţă, reporter Digi24.

Oficialii companiei Omnilogic, cea care a creat site-ul, susţin că nu se mai ocupă de acesta din primăvara anului trecut şi că responsabilitatea actualizării datelor aparţine acum Ministerului pentru Societatea Informaţională. Oficialii ministerului dau vina pe primării, care nu au trimis informaţii.

„Portalurile, toate, din România nici nu încurcă, nici nu fac bine, din păcate nu sunt definite serviciile necesare cetăţeanului”, spune Călin Rangu, specialist în IT.

Nici cei cărora li se adresa acest portal nu par interesaţi de el. Până acum, site-ul a fost vizitat, în medie, de numai 300 de persoane pe zi.

Clar, el a fost pus pe linia de aşteptare, nici nu cred că mai contează câţi vizitatori are dacă nu se investeşte în creşterea unui asemenea sistem”, declară Cosmin Neagu, preşedintele Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet.

Contractul dintre stat şi Omnilogic, încheiat în 2010, a fost verificat şi de Corpul de Control al premierului. Potrivit raportului, valoarea estimată a contractului a fost supraestimată, iar câştigătorul a fost favorizat. Şeful companiei a negat însă acuzaţiile.

Noi am fost singurii, pentru că ceilalți fie nu aveau finanțare, fie nu aveau expertiză”, spune Gabriel Marin, director general al Omnilogic.

În total, statul a plătit, în tranşe, peste 52 de milioane de lei pentru site-ul e-România.

Bani pentru e-România

2010 - 17,4 milioane de lei

2011 - 17,4 milioane de lei

2012 - 2,6 milioane de lei

2013 - 3,5 milioane de lei

2014 - 11,2 milioane de lei

sursa: MCSI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri