Cererea de evacuare a liceului "Gheorghe Șincai", respinsă. Decizia instanței nu este definitivă

protest-profesori-colegiul-gheorghe-sincai-capturadigi24
Profesorii de la Colegiul Național "Gheorghe Şincai" din București nu au intrat la ore marți și au protestat în curtea instituției de învățământ. FOTO: Captura Digi24

Judecătorii au respins miercuri cererea Primăriei Sectorului 4 de evacuare, prin ordonanţă preşedinţială, a Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai", pentru a permite demararea lucrărilor de consolidare a imobilului unde funcţionează liceul. Decizia nu este definitivă. 

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active. Admite excepţia lipsei de interes. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional 'Gheorghe Şincai', ca lipsită de interes. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie în sprijinul pârâtului, formulată de intervenienţii Petrişor Ştefan Alexandru, Petrişor Nela, Mocanu Vlad Damian şi Mocanu George Damian. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 17.02.2021", se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 4, potrivit Agerpres. Decizia instanței nu este definitivă.

Primăria Sectorului 4 a demarat un proiect privind consolidarea şi reabilitarea clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", fiind încheiat în acest sens un contract cu o firmă de construcţii, în valoare de 17,6 milioane lei. Conform administraţiei locale, liceul funcţionează într-o clădire de patrimoniu, încadrată în clasa II de risc seismic, fiind necesare lucrări urgente de consolidare.

"Clădirea, monument istoric, a fost expertizată şi încadrată în clasa de risc seismic II, ceea ce înseamnă că fiecare zi în plus petrecută de elevi şi de personalul didactic şi nedidactic în interiorul acesteia reprezintă un risc la adresa securităţii şi integrităţii fizice a persoanelor", susţinea Primăria condusă de Daniel Băluţă.

Elevii și profesorii au protestat în stradă

Administraţia locală a propus ca, pe durata lucrărilor (22 de luni), activitatea didactică să se desfăşoare temporar în altă parte, însă elevii şi profesorii au refuzat și chiar au protestat în stradă.

În septembrie 2020, Consiliul de administraţie al liceului a respins relocarea în altă clădire, iar Primăria a reacţionat prin deschiderea unui proces la Judecătoria Sectorului 4, în care solicita evacuarea de urgenţă şi predarea amplasamentului.

Pe 21 septembrie 2020, Primăria Sectorului 4 a obţinut de la Primăria Generală autorizaţia de construire pentru modernizarea, reabilitarea liceului şi obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În acest caz, Colegiul "Gheorghe Şincai" a deschis pe 10 februarie 2021 un proces la Tribunalul Bucureşti, care are ca obiect "anulare act administrativ ac nr. 501/1875441/21.09.2020".

Situaţia s-a complicat după ce directoarea liceului şi-a dat demisia, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a numit un director. Săptămâna trecută, aproximativ 70 de elevi şi 20 de profesori au protestat în curtea liceului faţă de schimbarea conducerii şi intenţia Primăriei Sectorului 4 de a muta cursurile în altă parte.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educaţiei a anunţat că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 au semnat un protocol prin care îşi asumă în mod explicit obligaţia de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai".

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate