Cine va putea contesta, de fapt, amenzile primite în starea de urgență, după decizia CCR? Ce spun un fost șef al Curții și un avocat

controale-carantina-piata-unirii-bucuresti-politie-armata-mapn-inquam-calin (5)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Cine va putea contesta amenzile primite pe durata stării de urgență, după decizia Curții Constituționalecare a declarat neconstituțională OUG prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare? Judecătorul Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, spune că la instanță pot merge doar cei care sunt încă în termenul de contestare. Avocatul Adrian Cuculis spune, pe de altă parte, că pot face contestație toți cei care au primit amenzi majorate, chiar și în cazul în care le-au plătit.

Zegrean spune că decizia CCR era de așteptat, pentru că „amenzile sunt mult prea mari pentru puterea de plată a românilor” și că, având în vedere aceste sume, nu trebuia lăsat la latitudinea agentului constatator să stabilească cuantumul amenzii, ci era nevoie de criterii clare.

Nu se anulează de drept procesele verbale. Fiecare cetățean care consideră că a fost sancționat pe nedrept trebuie să se adreseze justiției, dar trebuie încă o condiție: să mai fie în termenul de contestare”, a spus el.

El a spus că cei care mai sunt în termenul de contestare, prevăzut în procesul verbal, se pot adresa instanței și își pot primi banii înapoi, chiar dacă au plătit amenzile.

Cei care nu au contestat și au plătit și nu mai sunt în termenul de contestare, e bun plătit”, a precizat el.

Zegrean a precizat că ordonanța este în vigoare până la publicarea deciziei Curții Constuționale în Monitorul Oficial. Termenul maxim e de 30 de zile.

Întrebat dacă se mai pot da amenzi în continuare, Zegrean a răspuns: „Dar cine își asumă riscul? Sigur că omul va face contestație și judecătorul va ține seama de asta. Teoretic da, dar cu acest risc”.

El a adăugat că nu e obligatoriu ca judecătorul care va judeca contestațiile să le și admită.

Pe de altă parte, avocatul Adrian Cuculis spune că decizia CCR de azi „vine ca o bombă pentru tot ce a însemnat strângerea de amenzi de milioane de euro.

Ordonanța 34, care de azi a devenit neconstituțională, a venit pe data 31 martie și a modificat ordonanța 1/1999 de instituire a stării de urgență, modificând cuantumul amenzilor contravenționale. Odată cu decretul 195 de intrare în stare de urgență s-au suspendat toate termenele, inclusiv termenele pentru contestarea amenzilor contravenționale. Toți cei care au fost amendați începând cu 31 martie, când a intrat în vigoare ordonanța 34, pentru toate persoanele amendate de atunci și până astăzi nu s-a scurs termenul de 15 zile, sunt în termen pentru a formula o contestație la acele procese verbale. Teoretic, după ce legea a fost modificată, nu mai există un factor sancționator, nu mai există litera de lege pentru contravenția săvârșită. Termenul de contestație nu s-a scurs niciodată, el a fost suspendat prin decretul președintelui privind instituirea stării de urgență, toți care au fost amendați vor putea să deschidă aceste procese”, a spus el.

Cuculis spune că acest lucru este valabil și pentru cei care au plătit amenzile.

Și ei vor putea să deschidă o plângere contravențională și după ce se va anula, statul român va trebui să restituție toți banii înapoi”, a spus el.

El spune că judecătorii trebuie să țină cont de decizia CCR și e convins că toți cei care vor contesta amenzile vor avea câștig de cauză, chiar dacă este vorba de amenzi date pe bună dreptate.

Avocatul spune însă că, chiar dacă va exista o perioadă în care nu pot fi date amenzi, în urma deciziei CCR, oamenii ar trebui să rămână în continuare în casă.

Nu înseamnă că, dacă nu mai avem un factor sancționator în OUG, nu săvârșim contravenții. Românii ar trebui să rămână în case, să folosească toate dispozițiile din ordonanțele militare și să în niciun caz să nu se relxeze gândindu-se la decizia asta a CCR. Singurul lucru pe care ar trebui să-l folosească ar fi apanajul de a contesta amenda, de a primi un termen de judecată, de a anula procesul verbal, dar celelalte interdicții trebuie să rămână în vigoare”, a precizat Cuculis.

Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului, care susține că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate