Comisarul şef Gheorghe Avram, de la Poliția Pitești, cercetat de DIICOT pentru organizarea de jocuri de noroc ilegale și camătă

Data publicării:
comisarul-sef-Gheorghe-Avram-1
Foto via curier.ro

Un poliţist cu funcţie de comandă în cadrul Poliţiei municipiului Piteşti a fost ridicat şi dus la audieri, luni, într-un dosar în care procurorii DIICOT anchetează fapte de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă şi jocuri de noroc organizate fără licenţă. Potrivit presei locale este vorba despre comisarul şef Gheorghe Avram, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Piteşti. Procurorii îl suspectează că a aderat la un grup format din alte trei persoane.

„Din probele administrate a reieşit că, pe baza pe baza încrederii reciproce derivate din relaţiile de familie şi de prietenie, în luna februarie 2025, pe raza judeţului Argeş, trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din organizarea şi participarea la jocuri de noroc fără autorizaţie. Astfel, unul dintre suspecţi, în calitate de lider, a avut rolul de a pune la dispoziţia membrilor grupării clădirea unde funcţionează un hotel, locaţie pe care o administrează în fapt, şi unde se desfăşoară jocurile de noroc, context în care i-a ajutat pe ceilalţi membri să acorde sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care au perceput dobândă, ca îndeletnicire”, informează, luni, DIICOT.

Ancheta derulată de procurorii de la combaterea criminalităţii organizate a scos la iveală faptul că în activitatea grupului infracţional este implicat şi un poliţist cu funcţie importantă în Poliţia Argeş, care le-ar fi asigurat protecţie cămătarilor.

„Din actele de urmărire penală a mai rezultat că în luna februarie 2025, la gruparea de criminalitate organizată a aderat, sub forma sprijinirii, un alt suspect (ofiţer de poliţie cu funcţie de comandă), care în virtutea funcţiei deţinute ar fi înlesnit activitatea infracţională desfăşurată de membrii grupării şi le-ar fi asigurat protecţie”, precizează sursa citată.

Luni, suspecţii din acest dosar, printre care şi poliţistul, au fost ridicaţi şi sunt audiaţi la sediul DIICOT din Piteşti.

Jurnaliştii de la institutiilestatului.ro notează că poliţistul implicat în dosarul de camătă este comisarul şef Gheorghe Avram, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Piteşti.

Oficialii Poliţiei judeţene Argeş transmit că se delimitează ferm de orice comportament sau conduită care ar putea aduce atingere integrităţii actului profesional, reputaţiei instituţiei ori demnităţii funcţiei publice exercitate de poliţişti.

„În acelaşi timp, reafirmăm angajamentul pentru respectarea principiilor legalităţii şi imparţialităţii, iar, în funcţie de evoluţia situaţiei, în măsura în care vor fi primite informaţii oficiale cu privire la situaţia juridică, acestea vor fi analizate conform prevederilor legale în vigoare şi vor fi adoptate măsurile care se impun”, este mesajul instituţiei din care face parte poliţistul suspectat.

Editor : Bogdan Enache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
Schimbare majoră la pensie. Stagiul complet de cotizare crește de la 1 august. Milioane de români afectați
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...