Condamnări în dosarul ASF. Șase ani și jumătate pentru Ilie Carabulea

Data publicării:
sediul asf

Laura Chițoiu, soția fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, a fost condamnată la un an de îchisoare cu suspendare.

Decizia nu este definitivă.

În acest dosar, trimis în judecată în aprilie anul trecut, sunt implicate mai multe persoane din conducerea companiei de asigurări Carpatica și din conducerea ASF. 

Ilia Carabulea, care deţine indirect şi controlează Carpatica Asig din Sibiu, şi Marian Mîrzac, fostul director general al firmei, au fost judecați pentru fapte de corupţie. În perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la societatea de asigurări, spuneau procurorii.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.

Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", potrivit procurorilor.

"Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit anchetatorilor, ca intermediar în relaţia dintre Carabulea şi Mîrzac a fost desemnat Radu Mustăţea, membru în consiliul de administraţie al SC Carpatica Asig SA, acesta având rolul de a comunica "rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă".

Gruparea ar fi fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Ruşanu, de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chiţoiu şi Moldoveanu Corneliu Silviu, precum şi de Dan Odobescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...