Condamnări în Dosarul referendumului pentru vot multiplu

Data publicării:
stampila vot referendum resized - mediafax-2

Cele șase persoane au fost acuzate și condamnate de judecătorii din Cluj pentru că ar fi votat de mai multe ori, după ce au fost mobilizate de grupul condus de Dumitru Samson.

Ei și-au recunoscut fapta și trebuie să plătească 100 de lei, taxa de timbru, și 40 de lei, suma pe care au admis că au primit-o în schimbul votului.

La sfârșitul anului trecut, Samson Dumitru, fiul ministrului Apărării, a fost trimis în judecată, fiind cercetat pentru fraude la referendumul privind demiterea președintelui României, din 29 iulie anul trecut.. El a fost deferit justiției sub acuzațiile de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze, în cadrul referendumului şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, susțin procurorii parchetului instanței supreme.

Potrivit procurorilor, „inculpatul Samson Dumitru a oferit, prin intermediul coinculpaţilor, sume de bani (respectiv câte 50 de lei de fiecare) alegătorilor din cadrul unor comunităţi din comuna Floreşti, judeţul Cluj şi foloase materiale (mâncare şi băutură în valoare de 1500 lei) unor comunităţi din cartierul Pata Rât în scopul de a determina alegătorii să voteze în cadrul referendumului, pe aceleaşi criterii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri