CONDAMNAT LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE. George Becali, prima noapte după gratii

Data publicării:
GIGI BECALI-Mediafax Foto-Bogdan Iordache-1

Actualizare 23.55. Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină au fost transferaţi, luni seară, din arestul Poliţiei Capitalei, la Penitenciarul de Maximă Siguranță București - Rahova. 

Cei trei ar urma să stea mai întâi, timp de 21 de zile, la Secţia de carantină, pentru a fi evaluaţi şi supuşi unor investigaţii medicale.

---------------------------------------

George Becali a intrat în arestul Poliției Capitalei în jurul orei 22:00, după ce acesta s-a predat Inspectoratului de Poliție Ilfov. Potrivit unor informații neconfirmate, el ar fi avut un termen în care să se predea polițiștilor cel puțin până la ora 21:00.

Singurul gest pe care l-a făcut presei a fost acela de a face cu mâna. A existat și un mic incident, autoturismul Poliției în care se afla Gigi Becali a lovit poarta de la cercetări penale.

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, condamnat și el la doi ani închisoare, a fost adus cu o mașină a Poliției cu 15 minute înainte ca Becali să fie adus în arest.

Poliția Capitalei a dat un comunicat de presă cu o oră înainte, în care spunea că în cazul celor trei condamnați definitiv în dosarul „Transferurilor” s-a pus în aplicare mandatele și că vor rămâne încarcerați în arestul Poliției Capitalei, urmând ca pentru fiecare dintre ei să fie făcut dosarul. Cel mai probabil mâine, aceștia vor fi duși către închisorile unde își vor ispăși pedepsele.

 
Pedepsele pentru Gigi Becali, Victor Babiuc și Dumitru Cioflină
Gigi Becali a fost condamnat, luni, la doi ani închisoare cu executare pentru dosarul în care a fost acuzat că a făcut un schimb ilegal de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, afacere care ar fi prejudiciat statul cu aproape 1 milion de dolari. Pentru că mai avea o condamnare cu trei ani închisoare într-un alt dosar, pedepsele au fost cumulate și s-a ajuns la o sentință finală de trei ani cu executare.

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, a fost condamnat la doi ani închisoare, iar generalul Dumitru Cioflină tot la doi ani închisoare cu executare.

În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanţa a dispus menţinerea achitării decise de cei trei judecători ai instanţei de fond.

Toţi fuseseră achitaţi la primul proces, însă Parchetul a făcut recurs şi a cerut pedepse cu închisoarea.

În condițiile condamnării sale definitive, George Becali, ales deputat anul trecut pe listele USL, își pierde calitatea de parlamentar. Constatarea vacantării postului se va face în plen, iar apoi se va publica în Monitorul Oficial.

Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

În cazul finanţatorului echipei Steaua Bucureşti - condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanţa a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar şi le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.

După recontopirea pedepselor, au arătat judecătorii, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanţa a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie - 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.

Pentru că Gigi Becali are 55 de ani, el va trebui să execute cel puțin jumătate din pedeapsă înainte de a putea fi eliberat condiționat. Ceilalți condamnați pot executa o treime din pedeapsă, întrucât au împlinit 60 de ani. 

Citiți și:

CONDAMNAT. Gigi Becali va face trei ani de închisoare cu executare. S-a predat la IPJ Ilfov

George Becali: Cel mai mare regret al meu e că nu am rămas europarlamentar. Am fost fraier

Reacții la condamnarea lui George Becali

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate