Conflict între CSM și Guvern, pe tema alegerii reprezentantului României la CEDO 

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-17-10h37m49s207

Președintele CSM susține că faptul că Executivul a decis să modifice procedura de numire încalcă independența justiției. 

La începutul lunii a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență pentru modificarea procedurii. Conform legii vechi, CSM propunea mai multe nume, ulterior Guvernul avansa candidaturile către forurile europene. Consiliul Europei este cel care alege judecătorul român la CEDO, din trei nominalizări.

Potrivit ordonanței, nominalizările vin din partea unei comisii din care face parte un singur membru al CSM. Din comisie mai fac parte și ministrul de externe, de justiție, un judecător de la instanța supremă și alți specialiști în drept.

Victor Ponta: „Eu am luat calea consensuală. Hăineală a făcut conflict”

Prim-ministrul Victor Ponta a afirmat că discutat cu şeful statului despre numirea judecătorului român la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

„Acesta e marele acord. Sunt două cai prin care poți sesiza CCR. E dreptul Avocatului Poporului și eu m-am adresat lui, la fel și președintele. Cred că zilele astea depune sesizarea la Curte Avocatul Poporului”, a declarat Victor Ponta. „Există și calea mai războinică așa, a conflictului. Eu am luat calea consensuală. Hăineală (Oana Schmidt Hăineală, președintele CSM – n.r.) a făcut conflict. Rezultatul e același”, a precizat premierul.

Mai sunt două luni până când România trebuie să trimită secretariatului general al Consiliului Europei trei propuneri pentru acest post, iar una dintre acestea trebuie să fie o femeie.

Ce a sesizat președintele CSM

„Astăzi, 17 aprilie 2013, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procuror Oana Andrea Schmidt Hăineală, în calitate de titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională a României cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţia României, republicată, ale art. 34 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a adresat Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi puterea executivă, reprezentată de Guvernul României”, se arată în comunicatul CSM.

„S-a apreciat că, prin schimbarea de către Guvernul României a mecanismului de numire a judecătorului român la CEDO, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, s-a adus atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care a fost vidată de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa - prevăzută de art. 133 alin. 1 din Constituţia României - de garant al independenţei justiţiei”, se menționează în comunicat.

„Din alt punct de vedere, s-a considerat că modificarea acestui mecanism prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, încălcă dispoziţiile art. 115 alin.6 din Constituţia României - astfel cum au fost constant interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale - conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”, se menționează în document.

Actualul judecător la CEDO, Corneliu Bârsan, s-a recuzat din cauzele care provin din România

Judecătorul Corneliu Bîrsan s-a recuzat din toate cauzele care provin din România, în luna noiembrie a anului 2011, ca urmare a scandalului în care a fost implicată soția sa, judecătoarea Gabriela Victoria Bîrsan, fostă președintă a secției de contencios a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acuzată într-un dosar de corupție. Astfel, în cele mai recente cauze în care România a fost condamnată, Bîrsan a fost înlocuit de judecătorul ad-hoc Mihai Poalelungi, reprezentantul Republicii Moldova.

Conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe, în 7 noiembrie, Corneliu Bîrsan nu mai intră în completele care judecă dosare originare din România. „Astăzi, 7 noiembrie 2011, Ministerul Afacerilor Externe a fost informat de către grefierul Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra faptului că judecătorul român, domnul Corneliu Bîrsan, a solicitat preşedintelui Curţii, Sir Nicolas Bratza, să se abţină pentru o perioadă de timp de la judecarea cauzelor româneşti. În mesaj se arată că, la data de 4 noiembrie 2011, preşedintele Curţii, întemeindu-se pe articolele 28 şi 29 din Regulamentul Curţii, a acceptat cererea judecătorului român. În acest context, domnul judecător Mihai Poalelungi a fost desemnat în calitate de judecător ad-hoc pentru cauzele româneşti, decizie aplicabilă începând cu data de 7 noiembrie 2011”, se arată în comunicatul MAE.

De 14 ani la CEDO

Corneliu Bîrsan a fost numit prima dată judecător CEDO în 1998, pentru un mandat de trei ani. În 2001, a mai primit un mandat de șase ani, apoi, în 2007, pentru încă unul de șase.

Judecătorul își încheie mandatul în acest an. Oricum, el împlinește 70 ani, pe 16 decembrie, și nu ar mai fi putut rămâne judecător la CEDO.

Între timp, a fost introdus un alt tip de mandatul de judecător la CEDO, de 9 ani, și a fost limitat la unul singur posibil.

Numirea judecătorului român la CEDO era reglementată prin art. 5 din OUG nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în fața CEDO, actualizată în 2008.

Potrivit articolului de lege, desemnarea candidaților în numele României pentru funcția de judecător al Curții se face de Guvern, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în urma audierii persoanelor propuse de membrii acestuia din rândul juriștilor cu mare prestanță morală și civică, cu reputație profesională recunoscută, cu avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale ale Camerei Deputaților și al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, al Comisiei pentru drepturile omului și minorități ale Senatului.

Comisiile reunite vor audia candidații propuși, în ședință comună. Convocarea Consiliului Superior al Magistraturii se face de ministrul justiției, care va prezida lucrările acestuia, fără a participa la vot.

Domiciliul comun, invocat la contestarea perchezițiilor DNA

Recent, după un an și șapte luni de la declanșarea scandalul în care a fost implicată soția sa, magistrat la instanța supremă, urmărită penal petru trafic de influență, Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a acuzat autoritățile române de abuzuri continue față de familia sa, într-o emisiune televizată.

Victoria Bîrsan a fost audiată, în noiembrie 2001, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, după ce în 10 octombrie 2011, procurorii DNA au anunțat că efectuează acte de urmărire penală faţă soția lui Corneliu Bîrsan, pe atunci preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ, pentru trafic de influență, și față de o a doua judecătoare supremă, Iuliana Pușoiu, precum și față de o avocată din Baroul București și un om de afaceri.

„Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada mai 2010 – mai 2011, învinuitele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan – Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris – Franţa. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal”, arăta DNA.

DNA a efectuat percheziții la domiciliul judecătoarei Bîrsan, după ce au primit avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în 6 octombrie. Ulterior, avocatul familiei Bîrsan a solicitat membrilor CSM să revoce în tot şi cu efect retroactiv hotărârea de autorizare a percheziţiei efectuate de DNA la domiciliul său şi al soţiei sale. După ce a demonstrat că locuinţa percheziţionată este domiciliul comun al ambilor magistraţi, avocatul judecătorului Corneliu Bârsan a invocat prevederile CEDO, potrivit cărora judecătorii CEDO, dar şi soţiile lor, se bucură de privilegiile şi imunităţile acordate, conform dreptului internaţional, trimişilor diplomatici. Plângerea a fost respinsă la acea dată de CSM.

Situația familiei judecătorului CEDO a ajuns și în presa internațională. DailyMail scria, în octombrie 2011, că Bîrsan „îşi foloseşte imunitatea ca scut pentru a-şi apăra soţia”.

Mădălina Prundea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate