Consiliul UE îşi reafirmă susţinerea pentru candidatul francez la postul de procuror-şef european

Data actualizării: Data publicării:
Jean Francois Bohnert
Jean Francois Bohnert la audierile din Parlamentul European.

Consiliul UE îşi reafirmă susţinerea pentru candidatul francez la funcţia de procuror-şef european, după ce şi runda a treia de negocieri a eşuat joi şi. Consiliul spune că o nouă rundă de negocieri poate avea loc săptămâna viitoare şi, dacă nu se ajunge la un rezultat, negocierile pot continua după instalarea noului Parlament European.

Echipa de negociere a Consiliului îşi exprimă regretul, într-un comunicat dat publicităţii joi seara, că nu se fac progrese suplimentare în privinţa desemnării primului procuror şef al UE.

Consiliul consideră că pentru acest post este nevoie de un profesionist cu experienţă, independent, care să poată să pună în funcţiune instituţia încă de la început şi precizează că misiunea primului procuror şef al UE pe parcursul celor 7 ani de mandat va consta, în special, în construirea structurii administrative şi operaţionale a instituţiei şi în stabilirea unor bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

Echipa de negociere a Consiliului reiterează faptul că, deşi recunoaşte valoarea celor trei candidaţi selectaţi, candidatul preferat al Consiliului pentru această funcţie este Francois Bohnert. Echipa de negociere precizează că a informat periodic Consiliul (la nivelul Coreper) cu privire la negocieri, pentru confirmarea acestui mandat.

Negociatorii Consiliului şi-au exprimat deschiderea pentru o nouă reuniune săptămâna viitoare, la o dată care urmează să fie stabilită. În cazul în care negocierile nu vor fi încheiate săptămâna viitoare, probabil că acestea vor fi reluate odată ce noul Parlament este instalat, se mai arată în comunicat.

Cea de-a treia rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliu pe tema numirii procurorului-şef european s-a încheiat fără nicio înţelegere, a anunţat preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile (LIBE) din Parlamentul European, Claude Moraes. Eurodeputatul Cristian Preda anunţă că nu va mai fi nicio rundă de negocieri între Parlamentul European şi Consiliu pentru procurorul şef european, după ce ultima rundă, care trebuia să aibă loc în 10 aprilie, a fost anulată. În opinia lui Cristian Preda, singura cale de deblocare a situaţiei e retragerea candidatului francez.

Parlamentul European: „Opoziţia cu care se confruntă în prezent dna Kovesi din partea autorităţilor române scoate în evidenţă curajul şi independenţa sa"

Parlamentul European şi-a afirmat azi din nou sprijinul pentru fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru funcția de procuror șef european și îi reproșează Consiliul UE că „cedează presiunii guvernului român”. Comunicatul PE a venit în condițiile în care și cea de-a treia rundă de negocieri pentru desemnarea șefului viitorului Parchet European a eșuat.

„Regretăm profund situaţia actuală de blocaj, care împiedică cele două instituţii să numească procurorul-şef al Parchetului European. Procurorul şef va juca un rol cheie în punerea în practică a Parchetului European, instituţie care va contribui la combaterea infracţiunilor împotriva bugetului UE”, a spus Claude Moraes (Socialiști și Democrați), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile.

„Opoziţia cu care se confruntă în prezent dna Kovesi din partea autorităţilor române scoate în evidenţă curajul şi independenţa sa, cerinţe esenţiale pentru funcţionarea eficientă a Parchetului European. Hărţuirea din partea guvernului român a condus şi la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, a spus eurodeputata Judith Sargentini (Verzi).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri