Continuă audierile la CSM pentru șefii propuși la marile parchete. Azi, Alex Florenţa şi cu Gil-Julien Grigore Iacobici

Data publicării:
CSM
Foto: Inquam Photos / George Călin

Audierile de la CSM pentru conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT continuă miercuri cu procurorul general Alex Florenţa şi cu Gil-Julien Grigore Iacobici, propuşi adjuncţi la DIICOT. Interviurile cu magistraţii nominalizaţi de ministrul Justiţiei pentru conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT au început marţi şi sunt programate până în 17 martie.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii îi audiază miecuri, de la ora 10:30,pe actualul procuror general ALEX-FLORIN FLORENŢA propus procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În aceeaşi zi, de la ora 13:00, este anunţat interviul procurorului GILL-JULIEN GRIGORE IACOBICI pentru ocuparea funcţiei de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Calendatul audierilor

În 12 martie, sunt programate următoarele audieri:

  • ora 10:30 – interviul procurorului CRISTINA CHIRIAC pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
  • ora 13:00 – interviul procurorului MARIUS VOINEAG pentru ocuparea funcţiei de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 16 martie, la ora 14.00, va avea loc audierea procurorul IOAN-VIOREL CERBU propus procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În 17 martie, sunt programate: ora 10:30 – interviul procurorului MARINELA MINCĂ pentru ocuparea funcţiei de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; ora 13:00 – interviul procurorului MARIUS-IONEL ŞTEFAN pentru ocuparea funcţiei de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Marţi, a fost audiat procurorul CODRIN-HORAŢIU MIRON, propus pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). El a primit aviz favorabil cu unanimitate de voturi.

Procurorul Cristina Chiriac a fost nominalizată de ministrul Justiţiei pentru şefia Parchetului General, pentru „capacitatea deosebită de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experienţa vastă dobândită în cadrul PÎCCJ, DIICOT şi DNA”.

Actualul şef al DNA Marius Voineag a fost propus pentru funcţia de adjunct, datorită ”experienţei profesionale vaste, multilaterale, dobândite inclusiv în funcţii de conducere.

La conducere DNA a fost propus Viorel Cerbu, care, potrivit ministrului Justiţiei, „îmbină cu măiestrie experienţa şi cunoştinţele din domeniul urmăririi penale cu cele de management judiciar şi conştientizează necesitatea adaptării Ministerului Public la continua evoluţie a infracţionalităţii”.

Codrin Horaţiu Miron este propus la conducerea DIICOT, pentru că „prin proiectul de management, a identificat în mod corect direcţiile de acţiune în vederea creşterii capacităţii operaţionale a DIICOT”.

Actualul procuror general Alex Florenţa a fost propus pentru un post de adjunct, întrucât „este un procuror cu o experienţă profesională solidă, având realizări deosebite” şi „are certe abilităţi de leadership”.

Avizul CSM este consultativ, decizia finală revenindu-i preşedintelui Nicuşor Dan.

Reacţii politice

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că a făcut propria analiză cu privire la candidaţii care au participat la concursurile pentru funcţiile de conducere din marile parchete, el precizând că analiza sa diferă de reacţiile de pe reţelele de socializare cu privire la cei selectaţi pentru a ocupa aceste funcţii.

„Nu numai că voi face această analiză, am făcut deja o analiză foarte amplă, pregătindu-mă pentru acest moment, adică m-am văzut cu zeci de procurori, pe o perioadă de zeci de ore, în care am încercat să înţeleg ce părere au unii despre alţii, cine sunt vârfurile manageriale în această profesie, pentru ca, în momentul în care procedura desfăşurată de Ministerul Justiţiei ajunge la mine, să iau o decizie informată”, a afirmat Nicuşor Dan joia trecută.

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, este de părere că preşedintele României Nicuşor Dan va accepta propunerile trimise de ministrul PSD al Justiţiei, Radu Marinescu, pentru şefia marilor parchete. „Eu cred că a fost totuşi un proces transparent, democratic, clar”, spune Mircea Abrudean despre selecţia viitorilor procurori-şefi, contestată de o parte a societăţii civile, vineri seara, chiar în faţa Palatului Cotroceni.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, declară că nu îi cunoaşte pe cei propuşi de ministrul Justiţiei pentru conducerile Parchetului General, DNA şi DIICOT şi că nu i-a văzut niciodată. El a precizat că îşi doreşte ca cei care vor fi aleşi „să facă treabă”.

„E un subiect pe care nu l-am comentat şi nici nu o să fac acum.Eu ştiu că acolo au fost şi sunt concursuri. Nu intru în această dezbatere. Sper, în schimb, să fie aleşi acolo sau să fie promovaţi prin concursuri, procurori care să facă treabă. Şi asta este ceea ce îmi doresc. Nu-i cunosc. Habar n-am cine sunt cei care sunt propuşi, cel puţin pentru funcţiile de conducere pentru procurori şefi la cele trei parchete. Pe niciunul dintre ei nu-i cunosc. Nu i-am văzut în viaţa mea”, a transmis Sorin Grindeanu.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...