Sari la conținut
News Alert

Critici în raportul MCV. Tudorel Toader: Concluzia e pozitivă

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat după publicarea raportului Comisiei Europene privind progresele făcute de România în domeniul Justiției. Raportul MCV conține o serie de critici asupra ritmului reformelor în acest domeniu.

Principalele declarații ale lui Tudorel Toader:

Concluzia raportului este că România își poate îndeplini obiectivul ridicării MCV în actualul mandat al Comisiei, adică pe parcursul anului 2018.

A fost publicată parte din declarația prim-vicepreședintelui CE Timmermas și raportul în integralitatea lui. Concluzia este obiectivă, în sensul că România își poate îndeplini obiectivul ridicării MCV în actualul mandat al CE.

Câteva pasaje din declarația lui Timmermans: Constată progresele îndeplinite în realizarea celor 12 recomăndari. Putem să lucrăm împreună, contez pe guvernul României să continue reformele, să evite pașii înapoi. Mai sunt lucruri de îndeplinit.

Am luat act de evaluarea Comisiei cu privire la progresele României în îndeplinirea recomandărilor din ianuarie 2017. Este un raport de etapă, care consemnează progresele de la ultimul raport, din ianuarie 2017. Evidențiază multe dintre progresele înregistrate.

Angajamentul pe care ni l-am asumat este acela ca la preluarea președinției, în 2019, România să nu mai fie sub MCV, poate fi îndeplinit.

Evoluțiile înregistrate se încadrează în acest angajament. Raportul constată progresele realizate în prezența majorității recomandărilor. Spre exemplu, recomandarea nr. 18, cu privire la sistemul prevent și faptul că sunt aproape implementate. Recomandările nr. 2 privind adoptarea Codului de conduită pentru parlamentari și miniști, nr. 7 reprezentarea CSM, nr. 12 referitoare la Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibizate. În opinia noastră, recomandările 2, 7 și 18 ar fi putut fi considerate ca fiind îndeplinite.

Codurile de conduită sunt adoptate. ANABI este complet operațională. Raportul Comisiei pune accentul în prezent pe confirmarea rezultatelor, aspect care nu figurează în textul recomandărilor din ianuarie 2017, adăugându-se cerințe noi. Recomandarea era de adoptare a celor două coduri. Actualul raport vizează și implementarea aplicării și respectării acestora.

Referitor la numirea procurorilor de rang înalt, raportul se referă la soluții legislative care sunt încă în dezbatere, chiar la începutul dezbaterilor parlamentare, nedefinitive, și prim urmare nu la soluții legislative.

Am avut și am o continuă și strânsă colaborare cu Comisia Europeană, colaborare realizată prin intermediul convorbirilor purtate, dar și prin întâlnirile cu Timmermans.

Am reactivat și am reoperaționalizat structuri înființate în cadrul MCV – comisia MCV, consiliul de management stragegic, prin mijlocirea cărora s-au realizat progresele consemnate până în prezent. Am dinamizat implementarea Strategiei naționale anticorupție. Suntem încredințați că are aptitudinea de a înlocui printr-un mecanism intern, preventiv, mecanismul instituit de CE, care și-a atins parțial scopul și-l va atinge integral în anul 2018.

Vom intensifica dialogul instituțional pentru a asigura deplina efectivitate a mecanismului. Vom stabili termene de răspuns pentru partenerii instituționali, pentru dinamizarea procesului de implementare a acestora.

Afirmăm profunda angajare a autorităților române, contând în mod constant pe sprijinul Comisiei.

Avem acest MCV de 10 ani. Un proces de durată, cu recomandări care au fost schimbate pe parcurs. Într-un deceniu de monitorizare, în toate rapoartele Comisia a constatat progrese ireversibile. Momente de stagnare au fost pe parcursul acestui deceniu, important e că nu s-au înregistrat regrese.

O anumită preocupare izvorăște, așa cum rezultă în raport, la raportarea la un debut de proces legislativ, la un pachet de legi care nu a trecut de prima comisie, darmite să ajungă la final.

Numai forma finală a legii, care va ajunge în Monitorul oficial, va avea efecte. Este o poziționare, ne raportăm la proiecte care nu au trecut nici de prima lectură.


Comisia Europeană arată în raportul MCV publicat miercuri că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare, mai spune CE.

„Am constatat progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. România a pus în aplicare unele dintre recomandările noastre, dar în privinţa altora nu a realizat până acum progrese suficiente. Mă bazez pe guvernul României să continue reformele necesare şi să evite regresul, astfel încât să putem colabora în vederea atingerii obiectivului de finalizare a MCV în cadrul actualului mandat al Comisiei”, a spus Frans Timmermans.

Etichete: ministerul justitiei , raport MCV , tudorel toader , critici raport mcv

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale