CSM a avizat angajarea de ofițeri sub acoperire la DNA

Data publicării:
DNA usa sigla 5365726-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei 2

CSM a avizat înființarea unei structuri în cadrul DNA, la solicitarea instituției. Cele 50 de posturi sunt repartizate astfel: 20 la serviciul de recuperare a creanțelor, 12 la serviciul de filaj şi 18 la serviciul de investigatori sub acoperire.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a declara recent că sunt probleme mai importante de rezolvat, cum ar fi noi posturi în sănătate şi educaţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie vrea să aibă proprii investigatori sub acoperire şi să nu mai apeleze la cei al M.A.I. Motivul: ca să evite scurgerile de informaţii din dosarele aflate în anchetă. Astfel că DNA vrea să-şi mărească organigrama cu 50 de posturi.

Nenumărate fapte de corupţie au fost scoase la iveală datorită muncii investigatorilor sub acoperire. Cel mai recent caz este cel al judecătoarea Veronica Cârstoiu, cea care a făcut parte din completul care l-a eliberat pe Dinel Staicu.

Un investigator a luat legătura cu avocata care intermedia mita. Ofiţerul, judecătoarea şi avocata s-au întâlnit la un coafor. Întreg dialogul a avut loc într-un limbaj codat.

Investigatori sub acoperire au fost folosiţi şi în alte dosare.

Doi foşti ministri, Ioan Avram Mureşan şi Traian Decebal Remeş au fost condamnaţi după ce au fost filaţi când negociau mita, caltaboşi şi bani. Ofiţeri judiciari au fost implicaţi şi în dosarul deputatului Ioan Oltean. În acest caz, însă, este achetată şi o posibilă scurgere de informaţii. O persoană din interiorul DNA l-ar fi anunţat pe Ioan Oltean că locuinţele unor apropiaţi urmează să fie percheziţionate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri