CSM, după ce deputații au decis pensionarea magistraților la 65 de ani: „Modificările sunt în contradicție cu independența justiției”

Data actualizării: Data publicării:
ID216899_INQUAM_Photos_George_Calin
CSM consideră că modificările sunt „de natură să genereze consecințe iremediabile în sistemul judiciar”. Foto: Inquam Photos/George Călin

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a criticat miercuri modificările aduse în Camera Deputaților la legea privind pensiile magistraților, prin care magistrații ar urma să se pensioneze de la vârsta de 65 de ani, din anul 2026.

„Toate modificările preconizate în procedura parlamentară în curs sunt într-o evidentă contradicție atât cu principiul independenței justiției, cât și cu celelalte principii constituționale referitoare la securitatea juridică și predictibilitatea cadrului normativ, protecția așteptărilor legitime ale destinatarilor legii, egalitatea în drepturi și nediscriminarea, astfel cum au fost subliniate în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale”, se arată într-un comunicat al CSM.

Astfel, CSM apreciază că „puterea legiuitoare se raportează la autoritatea judecătorească printr-un demers care nesocotește grav valori esențiale ale democrației constituționale și ale statului de drept”, ceea ce „plasează în derizoriu principiul cooperării loiale care trebuie să caracterizeze activitatea autorităților publice”.

În același timp, membrii CSM consideră „de neînțeles maniera în care de la o zi la alta se modifică esențial și intempestiv elemente fundamentale ale statutului magistratului, de natură să genereze consecințe iremediabile în sistemul judiciar”.

„Este inacceptabil ca într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală”, se arată în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii referitor la modificările aduse de deputați legii pensiilor magistraților.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Produsul din aproape orice casă pe care oncologii recomandă să-l eviți: e asociat cu riscul de cancer
Newsweek
Ce a zis premierul desemnat Adrian Veștea despre indexarea pensiilor cu 12%? Pensionarii pierd bani și în 2027
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani