CSM propune să numească trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale

Data publicării:
ciocanel ccr

Propunerea CSM se numără printre recomandările de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României, obţinute de Mediafax.

Astfel, membrii plenului sunt de părere că introducerea Consiliului Superior al Magistraturii între instituţiile cu drept de a propune judecători la Curtea Constituţională ar putea duce la o creştere a calităţii membrilor acestei Curţi şi ar asigura o coerenţă mai mare între deciziile CCR şi cele ale instanţei supreme.

În forma actuală a legii fundamentale, la articolul 142 se precizează că CCR se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României.

În acest context, plenul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază că, „pentru asigurarea echilibrului celor trei puteri ale statului”, este necesar ca trei judecători ai Curţii Constituţionale să fie numiţi de Parlament, trei de preşedintele României şi trei de către CSM.

În concordanţă cu rolul de garant al independenţei justiţiei pe care legea fundamentală l-a acordat Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv din perspectiva gestionării carierei magistraţilor, s-a apreciat că numirea a trei judecători la Curtea Constituţională din rândul magistraţilor de către Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă, în egală măsură, o garanţie a independenţei politice a celor ce urmează să fie numiţi”, conform CSM.

CSM a transmis, la sfârşitul lunii martie, Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului mai multe propuneri de modificare şi completare a iniţiativei legislative pentru revizuirea Constituţiei României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri