CSM reia votul pentru Alex Florenţa şi Marius Voineag. Interviu pentru candidatul la şefia DNA

Data publicării:
sigla csm de la intrare in institutie
Sigla CSM. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) reia luni votul în cazul lui Alex Florenţa, care candidează pentru un post de şef adjunct al DIICOT, şi Marius Voineag, care candidează pentru funcţia de adjunct al procurorului general.

Alex Florenţa (actualul procuror general) şi Marius Voineag (în prezent şeful DNA) nu au mai dorit să candideze pentru un al doilea mandat, însă au optat pentru funcţii de rangul doi.

Ei au susţinut miercuri şi joi interviurile la CSM, dar nu au reuşit să obţină o majoritate favorabilă în Consiliu, ambii primind trei voturi "pentru" şi trei "împotrivă". În consecinţă, votul va fi reluat luni, fără ca cei doi să mai răspundă întrebărilor procurorilor din CSM.

Tot luni este programată şi susţinerea interviului de către Ioan Viorel Cerbu, selectat de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, pentru funcţia de procuror-şef al DNA.

Până în prezent, din cinci candidaţi audiaţi la CSM, doar Codrin Horaţiu Miron a reuşit să obţină aviz favorabil pentru funcţia de şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În schimb, Cristina Chiriac - propusă pentru funcţia de procuror general şi Gill-Julien Grigore-Iacobici - pentru procuror-şef adjunct al DIICOT au primit aviz negativ, iar Alex Florenţa şi Marius Voineag - balotaj.

Conform legii, Secţia pentru procurori a CSM emite un aviz consultativ motivat, după care propunerile făcute de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, sunt înaintate preşedintelui Nicuşor Dan.

În cazul emiterii unui aviz negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, ministrul Justiţiei organizează un nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ şi în urma acestui interviu, ministrul Justiţiei poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând a declanşa o nouă procedură de selecţie în maximum 60 de zile.

Preşedintele României poate refuza, motivat, numirea în funcţiile de conducere, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Decretul preşedintelui de numire în funcţie sau refuzul motivat al acestuia se emite în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...