CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti a săvârşit o abatere disciplinară

Data actualizării: Data publicării:
sediul csm
Foto: membricsm.ro

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul în care se cerea anularea deciziei Curţii Constituţionale privind anularea procesului electoral de la alegerile prezidenţiale de anul trecut.

„În raport de interesul public manifestat faţă de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2025, Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluţionat cauza”, a anunţat, joi seară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit sursei citate, ”măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară soluţiile pronunţate au fost de respingere a acţiunii, practica judiciară fiind unitară în acest sens”.

Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut. Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei de joi a Curţii de Apel Ploieşti privind anularea hotărârii Curţii Constituţionale a României prin care erau anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani