CSM va cere Comisiei Europene lămuriri despre documentul MCV din 2012

Data actualizării: Data publicării:
csm crop

Consiliul Superior al Magistraturii va transmite o scrisoare Comisiei Europene pentru a cere „lămuriri despre sensul solicitărilor” care se regăsesc în documentul care ar fi fost transmis de către CE în octombrie 2012 şi în care erau cerute detalii cu privire la cauze penale vizându-i pe George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu sau Dan Voiculescu.

„Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului, convinsă fiind de rolul Comisiei Europene în evaluarea progreselor României în domeniul justiţiei, ţinând cont de ampla dezbatere determinată de apariţia în spaţiul public a documentului datat 10 octombrie 2012, trimis Ministerului Justiţiei de către Comisie, a apreciat ca utilă transmiterea unei scrisori acestui organism european, în vederea lămuririi exacte a sensului solicitărilor cuprinse în paragrafele 18 şi 20, aceste informaţii fiind menite să înlăture orice speculaţii în această privinţă”, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii, în urma şedinţei de marţi a Secţiei pentru judecători, potrivit News.ro.

De asemenea, CSM a decis transmiterea unei solicitări Ministerului Justiţiei, în vederea comunicării oricăror clarificări în legătură cu documentul CE, inclusiv cu privire la instanţele angrenate în procedurile de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

În urmă cu o săptămână, premierul Viorica Dăncilă i-a adresat o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene Jean Claude Juncker, cerându-i clarificări cu privire la documentul apărut în presă şi atribuit Comisiei Europene, prin care erau solicitate detalii cu privire la cauze penale vizându-i pe George Becali, Adrian Năstase, Şerban Alexandru Brădişteanu, George Copos, Tudor Alexandru Chiuariu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu.

Ea îi adresează preşedintelui CE „rugămintea de a clarifica aspectele de fapt şi de drept cu privire la documentul în cauză”.

„Este esenţial pentru colaborarea noastră instituţională şi pentru consolidarea funcţionării justiţiei în România să lămurim dacă documentul atribuit Comisiei Europene este unul autentic, asumat instituţional, şi dacă este singurul document de acest fel, de natură să aducă ingerinţe în funcţionarea justiţiei şi separaţia puterilor în stat”, argumentează premierul.

Ea îşi exprimă convingerea că în scurt timp, prin implicarea directă a lui Juncker, vor putea fi înţelese „raţiunile, motivele şi criteriile care au stat la baza întocmirii de către reprezentanţii Comisiei Europene a acestei liste nominale, modalitatea în care informaţiile solicitate şi obţinute de către instituţia europeană au contribuit la analizarea şi, mai ales, la evaluarea progreselor înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”.

Viorica Dăncilă apreciază că se impun clarificări urgente, mai ales că transmiterea unor astfel de cerinţe imperative autorităţilor române de către Comisia Europeană a constituit o practică repetată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că a fost abordat de către preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean Claude Juncker, în legătură cu scrisoarea premierului Viorica Dăncilă şi că i-a spus înaltului oficial european că este o preocupare legitimă din partea opiniei publice şi opiniei politice din România şi l-a rugat ca la nivelul CE să trateze chestiunea exhaustiv şi să vină cu nişte răspunsuri pertinente.

Documentul CE este datat 10 octombrie 2012 şi era adresat ministrul de atunci al Justiţiei, Mona Pivniceru, conţinând 21 de cerinţe adresate Guvernului, inclusiv solicitări privind anumite cauze penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Religia și...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...