Cum a fost direcționat prin „inginerie judiciară” dosarul de la Ploiești privind anularea deciziei CCR. Explicațiile lui Cristi Danileț

Data actualizării: Data publicării:
cristi danilet
Cristi Danileț. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul judecător Cristi Danilet consideră că o „inginerie judiciară” a făcut posibil ca dosarul legat de anularea deciziei Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întreg procesul electoral prezidențial de anul trecut, supranumit și „Turul 2 înapoi”, să ajungă la un anumit judecător, pentru ca acesta să dea o decizie favorabilă. Într-o postare în pagina sa de Facebook, Danileț vine cu argumente că dosarul a fost „direcționat”.

„În cauza de la Curtea de Apel Ploiești iată dovada ‘ingineriei judiciare’ despre care am vorbit postarea anterioară: intuiția îmi spune că s-a direcționat dosarul către un anumit judecător.

Astfel, pentru a se eluda sistemul de repartizare aleatorie computerizată, mai multe persoane care nu au legătură cu dreptul au introdus aceeași cerere la aceeași instanță, Curtea de Apel Ploiești, în aceeași zi.

Dosarele s-au înregistrat unul după altul, de la nr 292 la 304. În felul acesta, este de ajuns ca unul singur să ajungă judecătorul ‘preferat’.

De ce Ploiești și nu București? De ce nu s-au reunit toate aceste dosare care vizează același obiect? De ce în aceeași zi pe aceeași problemă de drept un complet spune că e albă și unul că e neagră, în timp ce celelalte complete amână cauza sau nu publică soluția? Ei, sunt multe întrebări la care cineva din interior ar trebui să răspundă daca Inspecția  Judiciară se va ocupa. Deocamdată, cei care ne pricepem, înțelegem”, scrie Danileț.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cu doar o zi în urmă, un alt judecător, tot de la aceeași instanță, a respins dosarul „Turul 2 înapoi” ca „nefiind de competența instanțelor judecătorești”, mai arată Danileț.

„În dosarul 300/42/2025, completul 1F decide că nu e treaba unei instanțe de judecată să anuleze o hotărâre a CCR. Corect!

În dosarul 301/42/2025 completul 12 F decide că o Instanță de judecată poate să anuleze o hotărâre CCR. Aberație!

Pariez că reclamații nu au nicio treabă cu dreptul, ci s-a apelat la o ‘inginerie judiciara’: au fost găsite mai multe persoane necunoscute în domeniu și fără vreun interes cărora li s-a ‘servit’ aceeași acțiune de chemare în judecată. Aceste persoane au introdus mai multe acțiuni identice la aceeași instanță care, prin repartizare aleatorie, au revenit unor judecători diferiți.

E de ajuns ca un judecător să ia ‘țeapă’ la aberațiile susținute de unii avocați rău intenționați, ca să se creeze o problemă temporară. Noroc că ICCJ va avea ocazia să se pronunțe, anulând hotărârea Curții de Apel Ploiești de azi”, a precizat anterior, într-o altă postare pe Facebook, fostul judecător.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reamintim că joi Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea unei persoane privind anularea Hotărârârii Curţii Constituţionale din 6 decembrie 2024, prin care era anulat întregul proces electoral de la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de recurs în 5 zile, însă suspendă executarea hotărârii magistraţilor constituţionali până la soluţionarea definitivă a cauzei. Apelul va fi judecat de Înalta Curte de Justiție și Casație, care, pe 17 ianuarie, a respins definitiv cererea lui Călin Georgescu vizând reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale.

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro că „în acest moment nu se mai fac alegeri”, în condiţiile în care „hotărârea aceasta există”.

Zegrean afirmă că dacă judecătorul de la Ploieşti motivează rapid sentinţa şi cineva o atacă rapid, atunci se pot organiza alegerile prezidenţiale din luna mai.

Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă în ce priveşte anularea Hotărârii 32/2024 a CCR, dar în schimb dispoziţia privind suspendarea efectelor acesteia este executorie, afirmă avocatul Adrian Toni Neacşu.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti.

Secţia pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat dosarul.

Decizia Curții de Apel Ploiești a fost luată cu zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, care este programt să aibă loc la 4 mai 2024.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
Destinația ascunsă din Europa care surprinde tot mai mulți turiști: sate alpine și peisaje ca în Elveția, dar...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...