Cum funcţiona „Banca Română de Comerţ Corcodel", afacerea unui comandant din Jandarmerie

Data publicării:
catuse bani ancheta FB politie

„Banca Română de Comerţ Corcodel ". Aşa era botezată afacerea un comandant din Jandarmeria Română reţinut de procurorii antimafia pentru că ar fi dat bani cu camătă. În biroul lui Marian Corcodel, percheziţionat ieri de poliţişti, a fost găsit un sfert de milion de lei. Bani gheaţă! Procurorii au cerut deja Curţii de Apel Bucureşti să accepte arestarea lui.

Şeful Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, a fost arestat, vineri seară, printr-o decizie a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. El este acuzat de către procurorii DIICOT că, începând cu anul 2011, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi şi uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis pe numele acestuia un mandat de arestare prentu 30 de zile. Decizia nu este definitivă, dar este executorie.

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2011, colonelul Marian Corcodel, comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi şi uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, scopul constituirii acestui grup fiind săvârşirea în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare.

În uma cercetărilor, procurorii au stabilit că ”beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal, erau, în general, subordonaţi ai lui Corcodel, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii de euro. El precepea dobânzi cuprinse între 10 şi 20% din valoarea împrumuturilor, iar în cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camată, aceştia erau ulterior executaţi silit.

"Investigaţia penală a evidenţiat faptul că, de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise către doi suspecţi ori altor membri ai grupului infracţional, care predau ulterior sumele de bani lui Corcodel Marian. De altfel, la nivel B.A.D. era răspândită expresia «are cardul la Corcodel» (la propriu) pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar, sau «Banca Română de Comerţ Corcodel»”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

De asemenea, Corcodel, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a cerut unor subordonaţi care au aderat la grupul infracţional organizat pe care l-a iniţiat, persoane ce aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, să fure importante cantităţi de motorină de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locuri, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional.

Totodată, procurorii arată că existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa lui Octavian Cristescu, comisar-şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – în prezent Direcţia Generală de Protecţie Internă a M.A.I. Acesta, deşi avea ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, nu a făcut acest lucru. Mai mult, el a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către Corcodel, acordându-i protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii, mai spun procurorii DIICOT.

În urma percheziţiilor făcute joi în acest dosar, au fost identificate şi ridicate, atât din biroul lui Corcodel, cât şi din alte spaţii, foarte multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât şi înscrisuri sub semnătură privată, dar şi agende şi notiţe deţinute de membrii grupului infracţional, pentru a avea o evidenţă strictă atât a debitorilor, cât şi a sumelor de bani care au fost sau urmau să fie date cu titlu de dobândă (camătă).

De asemenea, în acelaşi birou de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Baza de Administrare şi Deservire a fost identificată şi suma de 50.000 lei şi 55.000 euro, urmând să fie făcute cercetări pentru stabilirea provenienţei acestor bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Cum ar arăta Delia dacă ar fi bărbat. Artista s-a jucat cu inteligența artificială și a creat isterie în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Halle Berry, mărturisiri despre problemele cu care s-a confruntat: „Medicul mi-a spus că e cel mai rău caz pe...