Cunoscutul interlop Nuţu Cămătaru iese din închisoare

Data actualizării: Data publicării:
nutu camataru2

Cunoscutul interlop Nuţu Cămătaru iese din închisoare, după ce a executat mai puţin de o treime din pedeapsa de 5 ani şi 11 luni, primită într-un dosar de şantaj şi tâlhărie.

Cum a fost posibil? A combinat o cerere de contopire a două pedepse, cu beneficiile recursului compensatoriu. L-a ajutat şi faptul că procurorii nu au mai atacat decizia Judecătoriei Găeşti, care nu era definitivă.

Comisia de eliberări condiţionate a penitenciarului Găeşti, acolo unde a fost încarcerat interlopul, e cea care a propus ca Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, să iasă mai repede din închisoare, iar Judecătoria Găeşti a fost de acord.

Interlopul a fost încarcerat în decembrie 2017, după decizia primită într-un dosar instrumentat DIICOT. Procurorii îl acuzau, alături de alţi 51 de interlopi, de infracţiuni de violenţă - şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept. Ancheta a fost numită de presă "Dosarul Cămătarii şi Sportivii".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment