Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei în cazul lui Dan Șova

Data publicării:
Dan Sova vot imunitate-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu-1

Judecătorii CCR punctează în motivare că decizia ar fi trebuit să fie luată de majoritatea membrilor prezenți, nu cu majoritatea totală a membrilor camerei. 

„Aşadar, se constată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală.

rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art.76 alin.(2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră”, a explicat CCR.  

„Curtea apreciază că hotărârea prin care Senatul răspunde cererii de încuviinţare a reţinerii sau arestării unui membru al Camerei trebuie să fie adoptată cu respectarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la cvorumul de adoptare, respectiv cu majoritatea membrilor prezenţi la şedinţa plenului Senatului în care se supune aprobării cererea adresată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul ministrului justiţiei”, au concluzionat judecătorii constituţionali.  

MOTIVAREA DECIZIEI CURŢII CONSTITUŢIONALE AICI

Următorul pas este un răspuns din partea Senatului, în condițiile în care Călin Popescu Tăriceanu spunea că așteaptă motivarea CCR pentru a vedea dacă se impune reluarea votului sau ce trebuie făcut în continuare. Apoi urmează un punct de vedere de la comisia juridică. 

CCR a stabilit în 6 mai că votul în cazul lui Dan Şova este neconstituţional.

Hotărârea a fost luată cu majoritate de voturi.

În 23 martie, liberalii au sesizat Curtea Constituţională, în urma votului în cazul senatorului Dan Şova. 

Potrivit documentului înaintat de liberali, nu au fost întrunite condiţiile cerute de lege pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova. 

Liberalii reclamau faptul că decizia s-a bazat pe un Regulament care era în divergenţă cu Legea Fundamentală.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, spunea la vremea respectivă că, dacă hotărârea va fi declarată neconstituțională, votul în cazul lui Dan Șova trebuie reluat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...