Curtea Constituțională discută săptămâna viitoare un articol de Lege care sancționează frauda cu fonduri europene

Matthew Garvey Data publicării:
FED INVESTIRE NICUSOR DAN 220525_24739
Judecătorii CCR s-au întrunit la data de 22 mai în ședință solemnă pentru validarea alegerii președintelui României. Foto. Digi24

Curtea Constituțională a României (CCR) are pe ordinea de zi a ședinței de săptămâna viitoare, din 5 iunie, mai multe articole din Codul de procedură penală, Codul penal, dar și din Legea privind combaterea corupției. Unul dintre aceste articole este invocat des de Parchetul European (EPPO) în anchetele legate de fraudarea fondurilor Uniunii Europene.

La punctul 15 de pe ordinea de zi a ședinței CCR din 5 iunie se regăsește excepția de neconstituționalitate ridicată în cazul art.181  alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Este vorba de:

  • „Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

La o simplă căutare pe site-ul oficial al Parchetului European, regăsim mai multe comunicate de presă care anunță anchete ale EPPO în România și care sunt fundamentate în baza existenței unor cereri/documente false pentru a obține finanțare din fonduri europene.

Cu titlu de exemplu, prezentăm ultimele astfel de cazuri în ordine cronologică:

  • 19 mai 2025 - fraudă de 1.32 de milioane de euro din fonduri europene: „toți indivizii din spatele aplicațiilor, reprezentați de aceeași persoană, au documente false ori înșelătoare” pentru a obține fonduri.
  • 7 mai 2025 - fraudă de 3.5 milioane de euro, vizat un primar de comună din Iași - „primarul și complicii săi ar fi prezentat documente false (..) pentru a solicita rambursarea” unor lucrări care nu au fost finalizate în realitate;
  • 10 aprilie 2025 - 12 inculpați într-o cauză privind o fraudă de 9.5 milioane de euro - „beneficiarii proiectelor au depus documente false...”
  • 21 martie 2025 - fraudă de 365.000 de euro - un antreprenor a depus un document prin care a menționat că nu se află într-o situație de conflict de interese, deși mama lui ocupa o poziție de conducere în cadrul Ministerului Dezvoltării;
  • 14 martie 2025 - fraudă de 850.000 de euro - cei vizați de anchetă „au depus documente false (...)”

Iar lista cazurilor asemănătore continuă.

Digi24.ro a cerut un punct de vedere din partea Parchetului European și a Direcției Naționale Anticorupție pentru a explica, la nivel oficial, ce ar presupune declararea acestui articol drept neconstituțional.  Vom publica răspunsurile, în măsura în care le vom primi.

În același timp, discutarea acestui articol de către CCR nu presupune că judecătorii constituționali vor admite excepția de neconstituționalitate. 

Pe lângă acest articol, pe ordinea de zi a ședinței CCR din 5 iunie vor fi discutate și altele ce țin de Codul de procedură penală, Codul penal sau Legea privind combaterea spălării banilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Benzina, motorina și gazele s-ar putea scumpi din 2028. Noua taxă UE care ar putea lovi buzunarele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care sunt cele două perioade din viață în care oamenii îmbătrânesc cel mai rapid? Nu se întâmplă la pensie!
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
John Goodman, dezvăluiri despre filmele mai puțin aplaudate în care a apărut. „Probabil că nu ar fi trebuit...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro