Curtea de Apel admite „în principiu” judecarea unei contestaţii în anulare depusă de fostul primar Sorin Oprescu

Data publicării:
sorin oprescu
Sorin Oprescu rămâne în Grecia. Foto: Profimedia Images

Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, care solicită anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni de închisoare primită într-un dosar de corupţie.

Admiterea în principiu este o etapă preliminară, urmând ca judecarea pe fond a contestaţiei să se facă pe data de 16 decembrie.

„În baza art. 431 Cod de procedură penală, admite în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 16.12.2022, ora 12,00, pentru când se citează contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea şi se încunoştiinţează apărătorul ales al acestuia. În baza art. 430 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.12.2022”, se arată în decizia CAB, potrivit Agerpres.

Pe 13 mai, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Oprescu a fugit din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...