Dan Adamescu, urmărit penal

Data publicării:
adamescu

Actualizare 13.38. Avocatul despre care polițiștii bănuiesc că s-a sinucis, săptămâna aceasta, ar fi jucat rolul de intermediar între familia Adamescu și judecătorii Elena Rovența și Ion Stanciu. Mai exact, banii plecau de la o reprezentantă a societății comerciale pentru care se intervenea la cei doi magistrați către avocat. Suma era mascată drept onorariu pentru reprezentare juridică. Avocatul scotea banii din cont și îi înmâna unui lichidator judiciar. Acesta din urmă era legătura dintre familia Adamescu și cei doi judecători. 

Actualizare 13.28. Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii decembrie 2013, Dan Adamescu ar fi remis , prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Ion Stanciu şi Elena Rovența, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, „magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar” omul de afaceri.

Actualizare 12.36. Procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele omului de afaceri Dan Adamescu.

Actualizare 10.19. Dan Adamescu a ajuns la sediul DNA, pentru a fi audiat. Deocamdată, omul de afaceri nu are nicio calitate în acest dosar.

____________________

Procurorii DNA au suspiciunea că una dintre controlate de omul de afaceri Dan Adamescu ar fi fost favorizată de doi dintre cei patru magistrați arestați în acest dosar: Elena Rovența și Ion Stanciu.

Judecatoarea Elena Rovența ar fi primit 10.000 de euro, prin intermediul unui lichidator judiciar, în timp ce la magistratul Ion Stanciu ar fi ajuns 15.000 de euro, dar și o rochie creată de un designer celebru pentru soția sa. Totul prin intermediul unui alt specialist în insolvență.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
E nevoie de 1.000.000 străini pe piața muncii pentru ca pensiile să nu scadă cu 20%. Exemplul Germaniei
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii